Cum a comentat ministrul Educației gestul Danei Nălbaru de a-și retrage fetița de la școală
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a comentat gestul Danei Nălbaru și a actorului Dragoș Bucur de a-și retrage fetița de la școală și de a o include într-un sistem de homeschooling.
”Riscul este că atâta timp cât în România nu există o legislaţie clară care să îţi definească o rută de trecere din homeschooling în sistemul public formal de şcoală, care sunt condiţiile de a accede din home schooling în gimnaziu, liceu, universitate, poţi să fii în situaţia ca, odată ce ai terminat patru sau opt clase în sistemul şcolarizare acasă să nu poţi să te întorci în sistemul public. Să ai dificultăţi pentru că nu ai o diplomă care e acreditată, un număr de credite, ore”, a declarat ministrul Educației la Digi24.
Ministrul a spus că sunt și avantaje ale sistemului de homeschooling, cum ar fi libertatea de a alege subiectele și educatorii și a dat exemplul lui Bertrand Russell, care a fost educat în familie, înainte să meargă la univesitate.
Ministrul a spus că Mircea Dumitru a spus că are o ”simpatie pentru unele dintre criticile pe care Bucur le aduce şcolii”.
”De pildă, această idee pe care am mai prezentat-o de câteva ori de când am preluat portofoliul de ministru al Educaţiei. Evaluarea elevilor trebuie să fie una de factură strict cantitativistă, adică după numărul de teme, după caracterul foarte repetitiv al multora dintre ele”, a adăugat ministrul Educației.
”Am retras-o din sistemul de învățământ de stat, am înscris-o la o școală tip umbrelă și ne-am aruncat în necunoscut. Sofia a fost într-o clasa care avea o învățătoare foarte bună, dar nici chiar o învățătoare foarte bună nu poate acoperi găurile dintr-un sistem care funcționează după reguli cu care noi (eu și Dana) nu mai suntem demult de acord. Sunt convins că acest „sistem”(ce o fi de fapt asta) se va modifica la un moment dat, dar nu sunt dispus sa aștept , așa că prefer să mergem pe propriul nostru drum. Am citit un articol interesant in care sistemul era comparat cu un mare vapor care atunci când vrea să schimbe direcția are nevoie de timp si spatiu pentru asta, în timp ce bărcile micuțe din jurul lui pot face schimbarea pe loc. Îmi place să cred că suntem o mică bărcuță și că, în timp, sistemul de învățământ se va adapta vremurilor în care trăim”, a scris actorul.
0 Comentarii