Vineri 22 Noiembrie

Doi români răniți în atacul terorist de la Parlamentul britanic

 

Doi români au fost răniți în atacurile teroriste de la Parlamentul britanic. 

 

Din cele mai recente informații obținute de la autoritățile locale, au fost identificate 2 persoane de cetățenie română care au fost rănite. Acestea au fost transportate la spitalele din zonă în vederea acordării asistenţei medicale”, se arată într-un comunicat al MAE. 

 

Se confirmă faptul că între victime se află și doi cetățeni români, o doamnă și un domn. În cazul bărbatului leziunile sunt minore, ceva fractură și nu ceva serios. Nu știu dacă cei doi sunt rezidenți. Vom verifica”, a spus Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra.

 

Conform unui bilanț oficial, în atacuri s-au înregistrat patru morți și 20 de răniți. Printre decedați se află și atacatorul. El ar fi acționat de unul singur, potrivit informațiilor furnizate de autorități. Celelalte trei persoane decedate sunt un polițist, rănit grav la sediul Parlamentului cu un cuțit, și două persoane aflate pe pod.

 

Presa internațională relatează că atacatorul ar fi un bărbat ”de origine asiatică”.

Comentarii Facebook