Duminica 22 Decembrie

Seful Vamii Ploiesti acuza: O parte din mita ajungea la seful ANAF, Sorin Blejnar

Seful Vamii Ploiesti, Cornel Costea, sustine ca o parte din mita incasata ajungea la seful ANAF, Sorin Blejnar.

 

Potrivit realitatea.net, declaratia lui Cornel Costea se regaseste in motivarea arestarii. "Pozitia inculpatului pe parcursul audierilor a fost una sincera, atat in prima declaratie data, cea olografa, cat si in cea luata pe formularul tipizat, chiar daca ulterior a refuzat sa o semneze (desi, intrebat fiind a aratat ca nu contesta continutul), descriind in amanunt modalitatea in care se derulau activitatile si cum, in perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011 a primit suma de 90.000 lei din care lui i-au revenit 30.000 lei, restul impartindu-i intre vamesi si alte persoane, ca P.P.si P.S., bani care, dupa stiinta sa ajungeau la presedintele S.B (Sorin Blejnar, n.red.). Cat priveste ultima suma primita, de 10.000, inculpatul a precizat ca facea parte dintr-o restanta mai mare, si a fost pusa in biroul sau conform propriilor instructiuni date numitului V.C.V.. De altfel, asa cum am aratat cu privire la acest ultim act material exista realizata si procedura prinderii in flagrant, cu valoarea ei probatorie, necontestata", se arata in motivarea arestarii lui Cornel Costea.

 

"Este foarte putin credibila declaratia unui om care astazi este in arest preventiv. Daca are suficiente elemente ca a impartit banii cu PP, cu BB, cu SB, sau cu alte initiale, va trebui sa probeze aceste acuzatii pentru ca sunt nefondate si ireale. Nu am luat niciodata bani de la domnul Costea, de la un lucrator vamal sau de la un lucrator fiscal. N-am luat, n-am cerut", a declarat seful ANAF.

 

Seful Vamii Ploiesti a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Cornel Costea este acuzat de procurorii anticoruptie de luare de mita.

Comentarii Facebook