Vineri 22 Noiembrie

Wikileaks: Geoana s-a intalnit in "secret" cu Basescu inainte de suspendarea din 2007: "PSD m-ar omori daca se afla"


Mircea Geoana le-a spus in 2007 oficialilor americani ca s-a intalnit in "secret" de doua ori cu presedintele Traian Basescu pentru a cauta o solutie sa nu se ajunga la suspendarea acestuia.

"Ambasadorul, insotit de Polcouns, s-a intalnit, pe data de 20 aprilie, cu liderul PSD Mircea Geoana. Intalnirea a fost la cererea lui Geoana. El a inceput prin a declara ca si-a dat toata silinta sa gaseasca o solutie amiabila prin care sa nu se ajunga la suspendarea presedintelui Basescu", se arata intr-o telegrama din 2007 interceptata de WikiLeaks si citata de Hotnews.

Geoana le-ar fi marturisit americanilor ca s-a intalnit in secret cu Basescu de doua ori si ca oamenii din partid l-ar "omori" daca ar afla.

Fostul presedinte al PSD a vrut sa il faca pe Basescu sa isi ceara scuze. Negocierile s-au concentrat pe trei teme, "inclusiv o intelegere ca PSD sa renunte la actiunea de suspendare a presedintelui in schimbul unor scuze publice din partea presedintelui, in care sa spuna ca - fiind bine intentionat - actiunile sale au intrecut, poate, masura; presedintele ar mai fi trebuit de asemenea "sa garanteze" ca a auzit mesajul Parlamentului si sa promita sa implice Parlamentul intr-un mod pozitiv".

Dupa intalnirile cu Mircea Geoana, reprezentantii ambasadei SUA la Bucuresti au notat: "Ultima parte a intelegerii, potrivit lui Geoana, ar fi fost acceptarea unui 'Mare Proiect National', care sa includa un efort de revizuire a Constitutiei, introducerea votului uninominal, descentralizarea functiei publice, un plan accelerat de investitii in autostrazi, infrastructura si de crestere a capacitatii de absorbtie a fondurilor UE. Conform sursei citate, telegrama il citeaza pe Geoana, care ar fi spus ca scopul intelegerii ar fi depolitizarea administratiei publice si transformarea 'energiei negative' a suspendarii in ceva pozitiv".

In document se mai arata ca "ambasadorul i-a multumit lui Geoana pentru informatii si a precizat, despre vizita la Washington planificata de Geoana, ca perceptia este esentiala: nu doream sa dam impresia ca Washingtonul a avut un rol in ceea ce tocmai s-a petrecut, ca optam intre doua parti si ca intervenim pentru victoria cuiva. Geoana a raspuns ca intelege bine sensibilitatile legate de vizita, ca nu se grabeste sa mearga la Washington si ca a dorit ca prietenii si aliatii sai sa-i asculte mesajul in mod direct.(?) Geoana a incheiat - desi in mod evident dezamagit - "Renunt la vizita. Pot sa pun mana pe telefon oricand si sa-i sun pe JD si pe Dan Fried".

"Geoana a remarcat ca n-ar mai trebui tratat ca 'baiatul rau' al Romaniei, adaugand: 'Sunt numarul unu in Romania astazi si sunt indreptatit sa-mi folosesc puterea", ar mai fi spus Geoana, conform telegramei citate.

 

Citeste si...

Wikileaks: Romania si Moldova unite sub numele Romanova

Wikileaks: VEZI topul oligarhilor din Romania intocmit de Ambasada SUA!

Comentarii Facebook