Află cât ne costă referendmul de demitere a lui Traian Băsescu


Ministrul delegat pentru Administraţie Publică, Victor Paul Dobre, a declarat că Guvernul a calculat costurile de la referendumul din 29 iulie.

Sumă estimată acum se ridică la 95 milioane lei, iar banii vor proveni din Fondul de rezervă bugetară.

"În prezent, cheltuielile totale impuse de organizarea referendumului sunt estimate la aproximativ 95 milioane lei, dar în condiţiile în care vor fi deschise secţii de vot şi în străinătate, deja fiind realizate şi unele economii", arătă sursele citate de presa centrală.

 

Votul din cadrul referendumului de demitere a președintelui Traian Băsescu va putea fi exercitat de oriunde din țară, dar și din străinătate, a anunțat premierul Victor Ponta în şedinţa de guvern de sâmbătă dimineața.

"Din punct de vedere organizatoric, cred lucrurile sunt mult mai simple : este un singur buletin de vot, o întrebare foarte simplă ”Da” sau ”Nu”, se poate vota în toată ţara, nu mai există obligativitatea de a vota doar în circumscripţia electorală", a declarat Victor Ponta, în şedinţa de sâmbătă a Guvernului.

Comentarii Facebook