Licitatie noua pentru achizitia tramvaielor cu WiFi care vor circula in Cluj-Napoca! Pretul a crescut
Primaria Cluj-Napoca a lansat o noua licitatie pentru achizitia de tramvaie moderne in oras, dupa ce prima a fost contestata pe motiv ca pretul impus pe garnitura era prea mic.
"Prima licitatie a fost contestata la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) pe motiv ca pretul pe garnitura ar fi imposibil de atins. Am stabilit un cost de 1,2 milioane de euro pe fiecare garnitura de tramvai, pe baza unei licitatii facuta in Polonia, dar CNSC a acceptat contestatia si am fost nevoiti sa crestem pretul", a declarat primarul Sorin Apostu.
Contestatia a fost depusa de firma franceza Alstom, iar pretul a crescut de la 1,2 milioane de euro pe garnitura la 1,6 milioane.
Noua licitatie, cu o valoare totala de 82,2 milioane de lei, circa 19 milioane de euro, a fost lansata in 26 septembrie si ofertele vor fi deschise in 9 noiembrie, anunta rolicitatii.ro. Potrivit caietului de sarcini, municipalitatea urmeaza sa achizitioneze 6 garnituri de tramvai ultramoderne.
"Tramvaiele sunt destinate transportului urban de calatori existente in municipiul Cluj Napoca si sunt actionate in curent alternativ, cu electronica de putere si comanda cu microprocesor, cu viteza maxima de circulatie 70 km/ora, reglabila, limitata electronic la 55 km/ora, cu recuperare de energie la franare", se arata in documentul citat.
De asemenea, garniturile trebuie "sa aiba 4 usi de serviciu comandate electric, cu latimea minima de 1300 mm, pentru urcare si coborare pasageri, accesibile pe partea dreapta a vehiculului in directia de mers, sa aiba o capacitate de transport totala intre 175-275 locuri la 8 pers/mp din care pe scaune intre 28-50, scaunele sa fie tapitate. Tapiteria va fi rezistenta la uzura si un colorit care impreuna cu habitaclul interior sa creeze un confort si o ambianta placuta, sa aiba cel putin 2 locuri pentru carucior pentru copii sau carucior rulant pentru persoanele cu dizabilitati, sa fie echipate cu: instalatie de aer conditionat, instalatie de incalzire corespunzatoare pentru sezonul rece din municipiul Cluj Napoca, instalatie de ventilatie, sisteme de numarare a calatorilor, cu instalatie video atat pe exterior cat si pe interior pentru fiecare modul, echipament pentru ticketing, instalatie de informare a calatorilor video la exterior si audio-video la interior, echipament (WIFI) pentru emisia si receptia semnalelor privind functionarea, modificari intervenite in exploatare (linia de transport, evenimente nedorite) descarcarea datelor de exploatare si functionare a tramvaielor, echipament care sa nu permita plecarea din statiile de parcurs cu usile deschise, echipament pentru comanda automata a schimbarii macazelor, etc".
Castigatorul licitatiei va trebui sa livreze primele tramvaie moderne pana in primavara anului 2012, cand va fi modernizat primul tronson al liniei de tramvai din Cluj-Napoca, intre strada Bucium (cartierul Manastur) si Piata Garii.
Vezi si...
Licitatia pentru achizitia noilor tramvaie in Cluj, contestata de firma franceza Alstom
0 Comentarii