Duminica 22 Decembrie

Soluții de fluidizare a traficului în Cluj-Napoca și la intrările în oraș. Centurile pe MAI ÎNCOLO

 

O ședință cu toți factorii decizionali în privința traficului rutier a trasat o serie de măsuri ce trebuie luate pentru a fluidiza traficul în Cluj-Napoca, în lipsa unor centuri.

 

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a organizat miercuri, 19 octombrie 2016, o întâlnire pentru evaluarea situaţiei actuale a traficului rutier în Cluj-Napoca, dar şi intrările în municipiu dinspre Floreşti, Baciu, Apahida şi Feleacu. 

 

Deoarece în ultima perioadă au fost tot mai multe sesizări ale cetăţenilor cu privire la traficul extrem de aglomerat din Cluj-Napoca, în special în intervalele orare în care părinţii îşi lasă şi îşi iau copiii de la gradiniţe şi şcoli, prefectul a decis organizarea unei întâlniri de lucru cu toţi factorii implicaţi. Astfel, au fost invitaţi reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Cluj, DAPPD din Consiliul Judetean Cluj, Serviciului pentru Siguranţa Circulaţiei Cluj Napoca, Sucursalei Regionale CFR, DRDP Cluj, CTP Cluj-Napoca şi primariile din Feleacu, Apahida, Baciu, Floreşti şi Gilău.

 

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt s-a concluzionat că până când proiectele centurilor de ocolire ale municipiului vor fi finalizate, trebuie să luate urgent câteva măsuri care parţial ar putea fluidiza traficul în zonele cu probleme. Măsurile care urmează să fie implementate la nivelul municipiului Cluj-Napoca sunt semaforizarea trecerilor de pietoni de pe bdul Dorobanţilor şi din Piaţa Cipariu, actualizarea semaforizării inteligente (unda verde) de pe arterele principale, haşurarea unor intersecţii aglomerate (zona Melody, intersecţia str Bariţiu cu str Gh Doja). Totodată, se vor efectua lucrări de refacere a podului de intrare in Cluj-Napoca dinpre Baciu, pod pentru care DRDP Cluj are deja expertiza tehnică finalizată, iar în Baciu şi Gilău urmează să fie montate semafoare cu temporizare pentru pietoni”, precizează prefectura Cluj. 

 

Prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan le-a solicitat celor prezenţi ca aceste întâlniri să aibă loc trimestrial pentru a soluţiona rapid propunerile făcute şi pentru a evalua stadiul demersurilor instituţionale pentru centura metropolitană şi alte mari investiţii de infrastructură rutieră. 

Comentarii Facebook