Vineri 22 Noiembrie

Trei variante de TUNEL pe sub Cluj-Napoca! Cel mai ieftin costă 330 de milioane de euro - VEZI avantajele fiecăruia

 

Un grup de arhitecți francezi de la firma Egis prezintă la Primăria Cluj-Napoca mai multe variante de tunel pe sub centrul orașului.

 

Ne propunem să facem o analiză de principiu cu privire la soluțiile de trafic alternative, care să ne permită trecerea spre un demers ca zona centrală să fie transformată în zonă pietonală. Totul va fi supus dezbaterii publice și consiliului local. Proiectul, dacă este aprobat, ar putea intra pe finanțare europeană după anul 2014”, a declarat primarul Emil Boc.

 

Tunelul este dedicat numai autovehiculelor și nu autobuzelor. Astfel ar putea rezulta o economie de 20% din costul construcției”, au precizat reprezentanții Egis, care au realizat studiul privind construcția tunelului pe sub Cluj-Napoca. 

 

Prima varianta este trecerea pe sub Calea Moților și Bulevardul 21 Decembrie. Execuția va fi prin săpătură acoperită. Ar avea un singur etaj tunelul la intări. Între punctele B și C sunt tuneluri suprapuse și partea de final este la fel ca și prima cu un singur tunel. Ar putea fi cu doua etaje pe toată lungime, dar am ales această soluție pentru a focaliza traficul în două etaje în zona pe care o considerăm importantă. La extremități avem un singur etaj ceea ce permite o economie fără a se pierde din vedere scopul principal al lucrării”, au precizat reprezentanții Egis

 

Fiecare nivel prespupune două căi de rulare. Nivelul inferior este gândit  pentru sensul Est - Vest și cel superior pentru celalalt sens”, au mai precizat arhitecții francezi.

 

Timpul de executare a acestei variante ar fi de 53 de luni. Prima variantă ar pleca de la intersecția strada Clinicilor - Calea Moților și până la biserica Sfântul Petru, de lână BRD. Experții susțin că ar urma să fie excavat Bulevardul 21 Decembrie 1989, care apoi să fi acoperit cu placă de beton.  

 

 

Reprezentanții Egis au identificat și unele spații unde pot fi construite parkinguri subterane (zone marcate cu negru).

 

 

Lucrările ar presupune ca sectoare de drum să fie închise timp de până la 3 luni. 13 luni ar fi necesare până la trecerea tuturor lucrărilor în subteran. 

 

După terminarea lucrărilor vor rezulta vaste spații pietonale. Zona marcată cu verde va fi exclusiv pietonală, zona roșie va fi de tranzit, iar cea galbenă destinată deservirii riveranilor.

 

 

Varianta B prezentată de cei de la Egis presupune realizarea unui tunel subteran prin săpătură acoperită, dar traficul ar rămâne pe strada Clinicilor. Costul ar fi de 342 de milioane de euro.

 

Această variantă presupune săparea a două tuneluri. Unul pe Bulevardul 21 Decembrie de la Biserica Sfântul Petru și până la intersecția Moților - Clinicilor, pentru direcția Mărăști - Mănăștur. Va fi un al doilea tunel din Piața Păcii, care va prelua traficul de pe Clinicilor, și până pe strada Pitești, pe sub Bulevardul Eroilor, tot cu săpătură care va fi acoperită cu placă de beton.

 

Varianta C ar fi realizată cu ajutorul scutului care sapă în subteran, cu un impact redus asupra traficului suprateran. ”A treia soluție ar urma să plece tot de pe strada Clinicilor și până pe strada Pitești prin metoda scutului. Trebuie săpate două tuneluri separate, care vor merge în paralel.

 

Pentru punerea în funcțiune a scutului care are circa 12 metri diametru ar trebui demolate, însă, multe clădiri pe 400 de metri, la intarea de pe strada Clinicilor. Este vorba despre 16 clădiri (vezi foto). Avantajul este că după terminarea lucrărilor zona ar putea fi regândită. Această soluție pune probleme de costuri”, au precizat arhitecții Egis, cei care au realizat trei proiecte separate pentru construcția tunelului pe sub Cluj-Napoca. Vezi AICI zona afectată de demolare. 

 

Toate cele trei variante prespun intrări în tuneluri dinspre Calea Turzii și Gară, pentru a se face tranzitul între aceste două puncte. ”Vor fi un fel de intersecții subterane, care permit schimbul de sensuri. Lucrarea este extrem de vastă”, au mai spus experții Egis.

 

Cât ar costa tunelul pe sub Cluj-Napoca! Suma este FABULOASĂ

Comentarii Facebook