UDMR NU susține PSD în turul doi. Despre Iohannis liderii maghiari spun că e AROGANT

 

UDMR a anunțat că nu va susține candidatul PSD în turul doi. 

 

Decizia voastră, a electoratului maghiar, este foarte îngreunată de o altă întâmplare, de revenirea în ecuaţia politică a lui C. V. Tudor. Sprijinul lui Vadim şi mai ales crearea unui protocol cu un partid din arcul guvernamental a fost un gest neaşteptat. Credem că nu putem să fim alături de Vadim nici măcar pentru o oră. Vadim reprezintă, în percepţia noastră, toate principiile împotriva cărora noi am luptat în 25 de ani - naţionalismul extremist, intoleranţa şi ura faţă de maghiari. Acest protocol nu a fost semnat cu PSD”, a declarat, joi, la Cluj, Kelemen Hunor.

 

De asemenea, Kelemn Hunor a spus că Iohannis este arogant, pentru că refuză să poarte negocieri pe marginea votului maghiarilor. 

 

Am avut o şedinţă constructivă, majoritatea celor prezenţi au spus despre candidatul PNL că nu îl putem sprijini pe Iohannis. După primul tur, candidatul opoziţiei a refuzat într-un fel cu totul arogant să iniţieze orice fel de discuţii. Noi respectăm această decizie. În perioada campaniei a avut declaraţii negative la adresa dezideratelor comunităţii maghiare, iar colegii mei au zis că nu putem sprijini un candidat care vrea voturile comunităţii maghiare, dar nu vrea să asculte vocea comuninităţii maghiare”, a mai spus Hunor.

Comentarii Facebook