Uioreanu dezvăluie ce Colegii s-au închis la Cluj cu peste 50% din voturi
Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Horea Uioreanu, a declarat că, în județ, USL a câștigat cu peste 50% trei colegii.
”Părerea mea este că în Colegiul 9 din zona de munte am câștigat cu peste 50% din voturi. De asemenea, tot cu peste 50% am câștigat la Gherla, Colegiul 5, și la Dej, Colegiul 6. Foarte probabil că și Marius Nicoară a obținut 50 plus 1 pe Colegiul 3 - Senat”, a declarat Horea Uioreanu.
Astfel, pe Colegiul 9 din zona de munte, deputat va fi Elena Uioreanu, în Colegiul 5 Gherla, Radu Zlati (PNL), și în Colegiul 6 Dej - Cornel Itu (PSD).
”Nu a fost secție în care să nu câștig. Numai la Tureni, PP-DD s-a clasat pe locul 2 și nu Coroian (candidatul ARD). Candidatul ARD este pe doi și PP-DD pe locul trei, în clasamentul general”, a declarat Elena Uioreanu.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
UPDATE
Elena Uioreanu a obținut pe Colegiul 9 din zona de munte 51,38% din voturi, cu 204 mai multe față de candidatul ARD, Alexandru Coroian.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
UPDATE
Alegeri - NUMĂRĂTOAREA ARD ȘI USL Cluj: Cine a câștigat colegiile din Cluj-Napoca
5 Comentarii
2 incompetenti
ELENA UIOREANU ESTE O FEMEIE FOARTE SLABA CARE NU ARE HABAR DE POLITICA! MERGE SI EA SA ROADA CIOLANU IN PARLAMENT!!
NE MERITAM SOARTA , DACA HABARNISTE CA SI ELENA UIOREANU IES DEPUTATI!! SLABA FEMEIA!!!
mor pedelistii de ciuda! ha-ha-ha
o mediocra deputat de cluj,rusine !
204 sunt voturile peste 50% , fata de cioroian ,UIOREANCA are 4500 de vOTURI .