Vineri 22 Noiembrie

Spital de copii, construit în Mărăști pe un teren de un hectar. VEZI locația

 

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Ioan Oleleu, a anunțat că un spital de copii monobloc ar putea fi construit în cartierul Mărăști.

 

În momentul de față facem eforturi pentru a prelua de la Ministerul Culturii terenul unde se află Imprimeriile Ardealul. Suprafața este de un hectar, iar acolo am putea construi un spital care să coste între 30 și 50 de milioane de euro și care să adune toate cele patru clinici de copii din oraș”, a declarat Ioan Oleleu, joi seara, la emisiunea Știri de Cluj LIVE (Vezi AICI declarația, minutul 43.00)

 

El a spus că sunt analizate și alte variante, inclusiv terenul pe care a fost ridicat spitalul de urgență din Mănăștur, care a fost abandonat. ”Avem mai multe variante, dar terenul acesta este ideal. Ne trebuie o zonă centrală. Un astfel de obiectiv nu poate fi dus în Apahida sau Florești, este nevoie de un teren foarte bun și l-am găsit”, a mai spus Oleleu.

 

El a recunoscut că județul nu își permite să finanțeze construcția, dar că sunt alte soluții. ”Nu avem bani pentru el, dar sunt soluții pentru a se finanța. Trebuie să vedem până în primăvară care este soluția de finanțare pentru spitalul regional de urgență din Florești și atunci vom ști ce să facem. 

 

Am putea să mergem pe un credit furnizor pe lungă durată, pentru a construi spitalul”, a mai spus Oleleu.

 

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj a mai explicat că, în acest moment, situația clinicilor de copii din Cluj-Napoca este critică. ”Pe lângă faptul că spațiile sunt nepotrivite și investim bani pentru renovări, majoritatea clădirilor au fost fie retrocedate, fie sunt revendicate. Cu acest spital vom reuni toate unitățile pediatrice”, mai spus Oleleu.

 

Comentarii Facebook