Accident grav pe centura Apahida - Vâlcele! O mașină a luat foc. Două persoane au murit - VIDEO
Un accidet grav de circulație s-a produs pe centura Vâlcele - Apahida. Două TIR -uri și un autoturism s-au ciocnit.
Conform ISU Cluj, unul dintre vehiculele implicate în accident a luat foc.
-------------
UPDATE 1
Două TIR-uri au intrat în coliziune frontală. Unul dintre camioane transporta baloți cu hârtie pentru o tipografie.
În urma impactului soferii ambelor TIR-uri au decedat.
Unul dintre șoferii de TIR circula de la Apahida la Vâlcele, iar cel de-al doilea din sens opus. În spatele primului autotren mai era un autoturism, care a fost cuprins de flăcări în urma accidentului. Șoferul a reușit însă să se salveze.
-------------------------
UPDATE 2
Poliția infirmă teoria martorilor, care au declarat că TIR -ul a depășit autoturismul care circula de la Apahida spre Vâlcele.
”Un autotren care circula dinspre Vâlcele spre Apahida a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frotală cu un alt autotren, care circula din sens opus.
În spatele celui de-al doilea autotren circula o autoutilitară care, pe fondul nepăstrării dinstanței regulamentate în mers, a intrat în coliziune cu acesta”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vîrci.
Anchetatorii susțin că au murit ambii șoferi de TIR, dar este posibil să mai fie o victimă. ”Continuăm cercetările”, a spus Simona Vîrci.
27 Comentarii
citind comentariile de mai jos, vad ca traim intr-o tara infecta de cocalari si manelisti, si multiu sufera de boala romanilor , datul cu parerea.NImeni nu a vazut acidentul, nimeni nu stie ce s a intamplat dar imediat le dorim moartea tiristilor..Da mai fratilor, cum a zis careva aici, daca vrea p*la mea sa circul cu 50 la ora, atunci cu 50 la ora… Citeste mai departe
Dumnezeu sa ii ierte.......
Un "Camionagiu” moare într-un accident. Un copil îl întreabã pe tatãl sãu: Cine e domnul ãsta care a murit? Nu stiu fiule. Stiu doar cã era un "Camionagiu”.
Copilul se apropie de o altã persoanã care era într-un camion de lângã,plângând si luîndu-l de mânã îl întreabã: Puteti sã-mi spuneti ce-i ãla un "Camionagiu”?… Citeste mai departe
Emotionant text
Bravo omule..si eu sunt camionagiu si exact asa e!!
Super emotionant ! Bravo , ai scris foarte corect si eu am practicat aceasta meserie , nu e usor , Dumnezeu sa odihneasca in pace !
Pe centura se poate circula cu pana la 90 km. Cred ca cel cu masina mica mergea cu 50sa incurce traficul si uite ca a reusit mai mult de atat
prostia nu cunoaste limite, daca ai spus ca se poate circula cu pana la 90 si 50 ii tot pana la 90, daca eu vreaau sa merg cu 50 ma duc cu cat vrea pla mea nu cu cat ai vrea tu sa merg eu.
Daca mergi cu 50 unde se poate merge cu 90 inseamna ca esti o momaie obosita care nu are ce cauta pe sosele. Poate nu stiai dar politia aplica amenzi si pt viteza prea mica care duce la blocarea sau ingreunarea traficului
bai desteptilor limita ii 100 in zona respectiva si unu care circula cu 30km/h mai putin decat limita legala poate fi amendat pt ingreunarea traficului !! este lege pt asa ceva.. mai puneti mana pe cartea de legislatie ;))
pe langa asta.. uitati si voi aici..
http://www.promotor.ro/masini-noi/news/studiu-cresterea-limitelor-de-viteza-duce-la-drumuri-mai-sigure-12394031
eu… Citeste mai departe
Ma i.d.iotilor, voi tineti cu ursu, cum dreacu sa dati vina pe soferul depasit??? Voi chiar nu va dati seama ca raposatul ala a intrat in depasire fara sa se asigiure catusi de poti ca altfel nu avea cum sa nu vada ditamai camionul pe celalalt sens
Esti intradevar idiot asa cum iti spune numele (BULA). Daca vrei sa mergi cu 50 la ora, mergi prin Apahida, nu pe centura de ocolire (care apropo, s-a facut pentru trafic greu, nu pentru niste idioti care s-au trezit cu covrigul in mana si se cred soferi). Si prin sat faci si cu 2km mai putin. Toti astia care mergeti cu 40-50 la ora cu cutiile de conserva… Citeste mai departe
Idiot esti tu, mai imbecilule!! Unde scrie cretinule, ca pe centura ocolitoare a Clujului trebuie musai sa circuli cu 90 a ora?. daca tu, marele si experimentatul sofer, ajungi in ''curul meu'', care circul cu 50 la ora ca asa vrea p u l a mea, inainte de a intra in depasire, te asiguri dobitocule si abia dupa aceea efectuezi manevra. Vrei sa-ti si… Citeste mai departe
din cauza unui idiot care mergea cu masina mica ca si cu caruta trasa de cai au murit doi soferi profesionisti si dintre care unul fara nici o vina. sa se odihneasca in pace amandoi. rip.
vrei sa zici ca vina apartine soferului din autoturism?? pentru ca mergea cu viteza legala?? mi se pare extraordinar ca cineva sa poata da vina pe el. Cat timp merg cu o viteza legala pe sosea, merg cu cat vreau! asta nu inseamna ca e vina mea daca cineva face depasiri neregulamentare!
oare unde ai facut scoala de soferi? asa te-au invatat?:)
130 km/h pe autostrazi, 100 km/h pe drumurile expres sau nationale europene (E) si 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din CATEGORIA A si B;
Da !!!!, si multi cascati si adormiti care circula pe drum ,nu stiu ca avem un program de respectat ,ISCTR sta la panda NU AI AJUNS CU MARFA ,,,CE FACI ,,UNDE ESTI DE CE NU AJUNGI >>>>AM NEVOIE DE MARFA ,,,de chestiile aste DKW nu stiu ,,,,
mi se rupe in 14 de programele voastre si de vietile voastre, pacat ca ISCTR ul nu tripleaza amenzile ca sa va invatati minte ce inseamna sofat, pentru voi astia "profesionisti" sofatul cu camioane de 40to o faceti ca si cu o masina sport, blana maxim indiferent de ce patesc restu. ma pis pe voi soferi profesionisti
Un dobitoc ca si tine a aparut in fata mea, am iesit de pe carosabil si cu greu am evitat un stalp ...in masiana eram cu sotia si copilul meu, dobitocul era in localitate si depasea tot ce era in calea lui ..se grabea sa predea marfa indiferent de vietile celor care circulau la ora aceea. De atunci imi este sila de tot ce inseamna "sofer profesionist… Citeste mai departe
Si TIR-istii gresesc de multe ori.Pe multi am vazut ca se luau la depasire avand incarcatura f mare sau periculoara gen combustibil, plus ca de multe ori vezi pe tir 90 viteza maxima si el merge cu 110 sau peste, deci si TIR-istii au vina lor.Din pacate nu vedem vina generala, si anume faptul ca in 2014 inca nu exista nici macar drumuri express sau… Citeste mai departe
TIR depaseste masina mica. Cum ii posibil asa ceva? I-am vazut pe multi cu tot felu de harburi sau incepatori care cand vedeau curba incetineau la 40, asa incat tiru normal ca intra in depasire la iesirea din curba...dar si astia idioti calcau atunci pe acceleratie, de-al dreaq parca...sa nu cumva sa fie depasiti de tiruri. Mah eu unu m-as trage pe… Citeste mai departe
TIR sa depaseasca masina mica? Nu ai mai vazut asa ceva? Pai normal! Pentru ca sunt sigur ca ai doar cativa ani de soferie si din tara nu prea ai iesit, plus sunt sigur ca ai conceptia aia proasta ca nimeni sa nu fie in fata masinii tale. Asa gandestc aproape toti soferii din Romania. Atitudine gresita de altfel. De ce sa stau eu dupa ala ca e fraier,… Citeste mai departe