Duminica 22 Decembrie

Actriță de la Teatrul Maghiar Cluj, ”bruscată” de regizor pentru că juca prost. Poliția a fost chemată

 

O actriță de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca a fost ”bruscată” de regizor pentru că juca prost. Colegii ei au chemat poliția.

 

Actrița Eva Imre a fost ”bruscată”, după cum au reclamat colegii ei la 112, în timpul spectacolului Rosmersholm, în regia ucraineanului Andriy Zholdak (foto, primul din stânga). Se pare că acesta nu a fost mulțumit de modul în care actrița și-a jucat rolul și ar fi ”bruscat-o și agresat-o”. 

 

Foto: tnb.ro

 

Poliția Cluj confirmă cazul. ”Vineri, în jurul orei 21.30, s-a primit un telefon la 112, prin care se semnala faptul că o actriță ar fi fost bruscată, agresată de regizor. Când au ajuns colegii la Teatrul Maghiar, actrița era pe scenă astfel că s-au oferit îndrumările legale în vigoare. Dacă persoana consideră și dorește, poate să vină să facă o plângere penală”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

 

Până la această oră nu se știe dacă actrița Eva Imre a făcut plângere la Poliția Cluj.

 

Regizor ucrainean născut în 1962. A studiat regia la Studioul AnatoliiVasyliev din Moscova. Având un interes constant, de durată, pentru cinematografie (Fellini, Bergman, Paradzhanov, Tarkovskyi) și artele plastice, acestea se dovedesc a-i fi impregnat în mod semnificativ stilul de regizor. Câțiva ani a fost Președintele Teatrului Academic din Harkov, unde a montat cinci spectacole, care, în afară de Ucraina, au fost prezentate în multe țări europene în cadrul unor festivaluri de prestigiu. În 2005, după ce autoritățile din Harkov i-au interzis montarea piesei „Romeo și Julieta. Un fragment”, Zholdak a fost obligat să părăsească teatrul. De atunci, locuiește la Berlin și lucrează în mari teatre din Germania, Rusia, România, Finlanda, Suedia și Elveția, potrivit tnb.ro.

----------------

 

UPDATE

 

Actrița nu a mai depus nicio plângere la Poliția Cluj în urma acestui incident.

Comentarii Facebook