Clujean beat la volan și fără permis a făcut HAOS pe străzile din Mărăști. A plonjat cu mașina de pe podul IRA VIDEO
Un accident rutier, soldat cu rănirea a cinci persoane, a avut loc, duminică seară, în jurul orei 17.00, în zona podului IRA, din Cluj-Napoca.
”La data de 3 iunie a.c., în jurul orei 17.00, pe strada Aurel Vlaicu, din municipiul Cluj-Napoca, în zona podului IRA, a avut loc un accident rutier în urma căruia au fost rănite grav 2 persoane, iar alte 3 au suferit răni uşoare”, anunță IPJ Cluj.
În fapt, un bărbat care conducea un autoturismcu viteză neadaptată condiţiilor meteo-rutiere, pe un carosabil umed, la trecerea de pe a doua bandăde circulație pe prima, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a ieşit de pe carosabil pe taluzul podului, ajungând într-o parcare situată în imediata vecinătate a podului, pe strada Hunedoara, unde a lovit un autoturism parcat.
În urma accidentului, 5 persoane au fost rănite, 2 grav iar alte 3 - uşor.
Bărbatul care a provocat accidentul, a fost identificat de poliţişti la faţa locului, în persoana unui bărbat de 27 de ani, din Cluj-Napoca, constatându-se faptul că acesta nu este deţinător de permis de conducere. Totodată, s-a constatat că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv cu o concentrație de peste 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În baza celor constatate, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbat, urmând să fie prezentat în faţa unui judecător pentru drepturi şi libertăţi în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Bărbatul este cercetat acum sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului șiconducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute de Codul penal.
FOTO/VIDEO: Dejeanul.ro
54 Comentarii
Ma culc cu BOC, adorm cu el in gând, e coșmarul meu dar, ma trezesc bine,cu ea in gura, asa cum imi place.
Se vede cine face mai multe crime si accidente 80%romani care au si permis. Nu radeti de nimeni ca s-ar putea ca Dumnezeu sa va loveasca prin cine vii mai drag voua.
VOTATI BOC !!...
Halatu`........cat e Halatu` ..??!!::)))
Intreaba-o pe mata
o gramada de ,,autoritati,, si se omoara oamenii prin oras.Unde stati d-lor ,,autoritari,, la umbra? si mancati banii nostrii
S-a umplut Clujul de drogati. Totul are acum o explicatie clara.
Zigani = sub-oameni
Asa sunt numiti mai nou clujenii? Intreb doar...
Daca nu-i vinitura cu BMW nu se pune.
Astia nu platesc taxe, de ce trebuie sa mearga Smurdul pe banii nostrii sa-i adune de pe jos?
binenteles banii nostrii
au si drept de vot!
Unde e Exe?? Unde e cioroiul de serviciu pro bembeu? Nu te ascunde cioroi, hai ca e timpul sa ne **** pe toti de la comentarii de pooola. Eu v-am zis si va mai zic ca bembeele sunt masini de ciori borate si cocalari.
Exe scrie din Munich, ghertoiule...
Tu, ca si meltean local imbecilizat, ,,bazat", cu pareri "solide" si cu varza de kolojivar intre dinti, te simti ,,tare" in pareri BMW?
Nu simti cat e de nespalat numai si dupa felul in care se exprima animalul ala ?
Mda...fwt in gra toty care nu incap cu rasa voastra cu tot .
BMW implicat in accident, iar stiridecluj nu specifica marca???
Se duce dracu si site-u asta
Si baut si fara permis si viteza. Politia ce mama naibii face? Nu mai e la moda un filtru, un radar nimic?
MOARTE CIORILOR
*****i beti cu bmw fara permis!!! Reaprindem furnalele
La cine ti mai drag.
Votantii Bocului! Ca, astia sinteti, de ce sa nemai ferim? Te vom realege pe Viata, scumpe Conducator, macaralele rad in soare la Cluuuujjj!!!
Erau chiar votanti lui Emil Boc, i-am identificat usor din aer, ca zburam pe deasupra locului faptei.
Sile 2, mai copypaste, hoaspa de colon, numai atata poti? Cam in disperare sustineti pe seful vostru, in realitate voi stiti care e situatia adevarata, in fiecare zi Boc pierde sute de sustinatori, oameni care sau scarbit de atata coruptie, nepotism,firme de casa etc,etc,etc. Asta sunteti, paduchi pestilentiali. Dar ei, anchetatorii se vor apuca de… Citeste mai departe
Se vede din postare superioritatea, cu o mica erata, daca-mi permiteti. Porcul nu e in carje , nu poate folosi bietul o carje, din cauza conformatiei si amplasarea membrelor superioare, dar are un picior de lemn, la faurit bunu ca o fost dulgher pe santier si dupa Paste ia mai facut unul ca-l mancara-am si pe al doilea, e vremuri grele frate pe la noi,… Citeste mai departe
ciorile ar trebui sa moara
Sa moara porumbeii.
Iarasi BMW-u ?Of,of....
Ce-ai facut BOSsssss ? Mancamiati coclenderu de ciori borate ca puteati omori oameni nevinovati. La puscarieeee
Cee faaiiiinnn iiiiii laaaa Cluuujjjjj, zboaraa si ciorileee in avioane BMW, incredibil, orasul smarthhh, ceee cooolllllllll, cibernetic, cata educatie si inalta tehnologieeee, faiiiiinnnnn!
HALATUL......Cat e HALATUL...???!!!!!
Scump doamna, scump! Dincolo e mai ieftina!
Ai vrut sa mazgalesti halesul sau halena, c ra cra, credeam ca pasarile astea negroide au inteligenta nativa, nu atrofie cerebrala, cra- cra.
Politia sa nu bruscheze, sa nu amendeze, sa nu aresteze. Hai ca atunci o sa vina doar la constatari de accidente. mama, mama ce taraboi iesea daca era filtru in zona rau famata unde locuiesc brunetii, ce peresecutie pe ei, cata rautate ca-s conlocuitori. Inca mai avem nevoie sa curga sange, poate ciora asta a gresit dealul, poate daca intra in statia… Citeste mai departe
corect!
asta e doar cand mai face unu accident sau mai omoara pe cineva, in rest stau ascunsi politistii, au ordine !
de ce se face trafic de droguri sintetice in kolojvar sub ochii politistilor?! *****i distrubuiti oe zone alimenteaza copii/adolescenti/tineri care la randullor devin dealeri zonali.
plangeri, sesizari, NIMIC! se pierde o generatie… Citeste mai departe
Romanii vorbesc care nici macar nu au suflet in ei.Voi vorbiti care fraeriti oamenii non-stop. Voi va furati intre voi:))))u esti din apropiere fwt in gura ta roman bourat.
Beat, fara permis, harb de 300 de euro cu teava de esapament ca la vapoare, slick-uri. El ii BOS!!!
Povestea nu e completa daca autoturismul nu a fost furat. Poate cine stie, I se va da si lui o derogare pe legiile justitiei, ca doar se lucreza din greu la asta. Totusi considerand ca o buna parte din soferii acestei tari si-au luat permisele cu spaga, poate ar trebui legalizat condusul fara permis. Serios vorbind, ar trebui macar testul teoretic… Citeste mai departe
D-nu' reporter tu ai citit un pic articolul ala ? ai probleme cu tasta Space sau nu ai habar ca anumite cuvinte se scriu despartite ?
Ai emotii ca incepe BAC-ul si trebuie sa il dai a 5-a oara?
Are buletin de Cluj?
POPOR DANCILA !
fiecare tara are conducatorii pe care ii merita.daca l-am impuscat pe ceuasescu in sfinta zi de Craciun.
masina i-a fost furata proprietarului. sper sa-si recupereze banii desi m-as mira....
Interesant ca n-avea permis. De obicei pt etnia asta de analfabeti se dau foarte usor permise pe bani .......
Cred ca U ai facultatea de drept.