Comisarul Alexandru Mureșan deține o vilă de 300.000 de euro pe care nu a declarat-o
Comisarul șef Alexandru Mureșan a fost debarcat de la conducerea IPJ Cluj, după ce s-a descoperit că are o vilă de 300.000 de euro, pe care nu a declarat-o.
Serviciul de Informaţii al MAI, SIPI Cluj, a lansat un control fulger acum 2 luni, verificând averea uriașă a lui Alexandru Mureșan, comisarul care a solicitat bani de chirie de la IPJ Cluj pentru că nu deținea nicio locuință în Cluj-Napoca, numai o casă de 10 mp în Cojocna (deține a opta parte dintr-o jumătate de casă de 100 de mp). În realitate, controlul a scos la lumină faptul că Alexandru Mureșan deține o vilă superbă pe strada Pinului 7, din Cluj-Napoca, finalizată, dar care nu apare în declarația de avere a polițistului.
Vila de 404 de mp şi are o valoare de peste 300.000 de euro, fiind situată la câțiva zeci de metri de cea a șefului IPJ Cluj, chestorul Ioan Păcurar, care i-a semnat lui Mureșan banii de chirie, deși știa că acesta locuiește în diatmai vila.
Unele surse din IPJ Cluj susțin că Alexandru Mureşan a declarat vila la Primăria Cluj-Napoca, dar apoi a negat acest demers, deși cererea este înregistrată.
Cert este faptul că în declarația de avere a lui Mureșan această vilă nu apare.
Surse din IPJ Cluj au afirmat că acesta a solicitat ani la rând bani de chirie de la IPJ Cluj, un spor de 50% din salariu (circa 2.500 de lei), pentru că nu avea unde să locuiască, dar în realitate el deținea o casă în Cluj-Napoca, pe strada Pinului.
Terenul pe care a fost construită vila a fost cumpărat în 2008, iar construcția a fost ridicată într-un an și jumătate. Valoarea vilei este de circa 300.000 de euro, dar proveniența banilor din care a fost ridicată este un mister.
În 2011, comisarul Alexandru Mureșan a câștigat, cu soţia sa la un loc, 94.600 lei, circa adică 1.800 euro pe lună. Numai ratele la creditul de 300.000 de euro de la BRD erau de 3.000 euro. În aceste condiții, averea comisarului Mureșan este suspect de mare și nejustificată.
Pentru aceste nereguli, dar și pentru alte afaceri derulate sub ”umbrela” soții sale, Alexandru Mureșan a fost ”convins” să își dea demisia din funcția de adjunct al șefului IPJ Cluj, fiind numit totuși într-un alt post calduț.
TSUNAMI la IPJ Cluj! Adjunctul șefului IPJ Cluj, Alexandru Mureșan, DEBARCAT și mutat la Rutieră
24 Comentarii
taticule!!! Mai treceti o sursa foto, o sursa text.....ceva ca e copy paste fratilor de pe Foaia Transilvana!!!!!!!!!!!!!!!
Nu era pentru tine. Nu te forta sa intelegi ca poate iti cedeaza neuronul
Scandalos, cum adica sa ai vila, salariu si functie buna, si tot sa nu te saturi, sa mai iei alte zeci de milioane! Asta e inselaciune domnilor. Cine se sesizeaza de aceste fapte? Si cand te gandesti ca altii intra dupa gratii din mult mai putin?
A FOSTBLAT PACU TOBA MURI .....RAMPA DE LANSARE MAI SUS
Se vede ca esti militian, nu am inteles nimic din ce ai scris acolo. :))
Fara suparare dar esti una dintre variantele reale a lui "Garcea".
Sa vedem daca si de data asta dl chestor Celeritate o sa reuseasca sa i faca sa-si dea demisia pe cei de la sipi asa cum a facuto in 2011. s-a incalzit cu Muresan/Stuparu/Rotaru.Trebuie retinut ca e un bun prestigitator. Cel putin pana acum.
hoti ordinari!
Ai dreptate gogu, Arpy cu asta se ocupa, isi incalzeste "relatiile cu statu" pe bani frumosi, dar mafiotu asta de muresan trebe bagat macar un Craciun si un Paste dupa gratii. Cel mai mare hot si nesimtit din Politia clujeana, si vb in cunostinta de cauza. Auzi la el, cere bani de chirie el milionar in euro si "nevasta" construieste blocuri sa le vanda… Citeste mai departe
Mai are putin si iese la pensie. Se va angaja la patronul lui, arpad paskany ca si celalalt corupt Pop Puscas de la PP Protect. Doar si acuma lucreaza pt el si el si *****ul de Pacurar. Acolo e cimitirul elefantilor,toti securistii si politistii corupti ajung la arpiche.
SIPI BRAVO in sfarsit nu mai luati mita si va faceti trebaba, ardeti pe politisti coruputi!
Acuma SIPI e si normal sa fie asa dupa ce a fost demis acum cativa ani aproape tot departamentul si anchetat.
Felicitari SIPI , numai ca propun sa va legati si de Pacurar eu nu am putere desi as putea nu pot ca sunt legat la maini si ochi sa nu… Citeste mai departe
Bata sa-i bata de hoti ordinari!
ii bate Dumnezeu si pe slugile astea mafioata odata si odata.
STATI LINISTITI NARE NOROC PE P--A O VENIT PE P--A SE DUCE.NU SCAPA ASA USOR DE CE PE CARE IA INSELATCU BANI .
Pai vrem sa aflam de unde se imbogatesc acesti oameni daca sunt bigetari
La rutiera "castiga" si mai mult, doar se stie cum vaneaza soferii imprudenti si apoi fac pe intelegatorii contra unei "mici atentii".
In concluzie a fost promovat!
Asa... si ? Intotdeauna in tara asta s-a pus lupul de paza la stana . Alta stire fara nici un efect .
Asta ii cel mai mare hot din politie si spagagist
MA CUNOSCATORULE TE POTI PISA CONTRA VINTULUI PAI CE SA FACA AIA DOI DACA A VENIT CU DEDICATIE DE LA TOBA SISTEMUL E SISTEM NU ITI COVINE EJECT SINGURA SOLUTIE INCA O REVOLUTIE
Sa i se confiste casa ar fi normal asa cum si el pe altii ii amendeaza asa trebuie si el amendat!!!
atata timp cat capo mafiei, securistul anti-roman janos rusz e inca stapanul judetului, jegosii astia mafioti, vanduti *****ilor, nu vor pati nimic.
paCURaru",MURY,BONTZY,CIORBY,CURTY ,sunt slugi de *****i....
GABORII le sunt sefi.....
paCURary,MURY,BONTZY,CIORBY COURTY,sunt slugi de *****I..GABORIILOR le spun sa traiti....comanda reala a IPJ Cluj este in somesani....oare cand se va lua o masura, suntem 350000 de clujeni care… Citeste mai departe
La puscarie cu ei !!!!!!!!!!!!!!!!!!!
asa sa il ajute d-zeu si pe el si pe toti asa zisii politiai care trag toate foloseele indiferent de unde....si ii da o functie la fel de bine platita .....credeam ca astia as trebui sa investigheze marile hotii si fraude....bine a zis mihai bendeac zilele acestea.....am ajuns o tara in care domina *****iii prostia cocalaria unde politia nu ia nici… Citeste mai departe
GRESIT ATI FILMAT ARE UN BLOC.MAI MULT STA PE LA PATA RIT PENTRU IMPRESIA ARTISTICA CA NARE BANI DE CHIRIE UMBLA CU CARUTA SI TRIESTE DIN CERSIT