Duminica 22 Decembrie

E-On Gaz amendată la Cluj cu 84.000 lei pentru BĂTAIA de JOC din oraș. Pe Câmpului ar fi trebuit să predea lucrarea în IULIE


Compania E-On Gaz Distribuție a fost amendată la Cluj cu suma de 84.000 de lei din cauza întârzierilor la finalizarea lucrărilor din oraș.

Primarul Emil Boc a declarat că au fost emise 11 amenzi în valoare de 6.000 de lei și 6 amenzi de 3.000 de lei. ”Au fost sancțiuni aplicate E.ON Gaz pentru nerefacerea la termen a lucrărilor sau refacerea necorespunzătoare a acestora. Vreau să le spun că se pot face lucrări în municipiu pentru că sunt necesare, dar nu oricum și în orice condiții. Aceste amenzi vor continua să fie aplicate, dacă E.ON Gaz nu va reveni la standarde decente de lucru și de a finaliza lucrările la timp”, a declarat primarul Emil Boc.

Amenzile de 6.000 de lei au fost aplicate pentru întârzierile de mai mult de 10 zile, fiind cazul de pe strada Câmpului, unde lucrările trebuiau finalizate încă de la 1 august. ”La Primărie nu se negociază legea și calitatea refacerii lucrărilor. Înțelegem că au nevoie să facă lucrările de modernizare. Nu se opunem. Dar și termenele de refacere și calitatea nu se negociază. Din acest punct de vedere amenzile se vor aplica în continuare”, a mai spus Emil Boc.

Boc a mai declarat că nu vor mai fi emise autorizații pentru E-On până în momentul în care nu vor fi terminate toate lucrările și a precizat că municipalitatea nu va permite companiei E-ON să își bată joc de clujeni. ”Am cerut să nu mai fie eliberate alte autorizații, până când E.ON Gaz nu va termina toate lucrările în derulare în municipiu”, a mai spus Emil Boc.

 

Cel mai mult a fost depășit termenul de predare în cazul străzii Câmpului, care trebuia finalizată la finalul lunii iulie. 

Comentarii Facebook