Duminica 22 Decembrie

Noul șef al Poliției Cluj este Tudor Grindean! Află AICI cine este

 

Chestorul Tudor Grindean este noul șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj. El vine de la Alba, dar a fost o vreme și director în Ministerul de Interne.

 

Comisarul șef Tudor Grindean a fost șeful Poliției Alba, dar în 2011 a fost avansat în postul de director de cabinet al şefului Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Acum ocupă funcția de director general în cadrul Direcției generale management operațional din MAI.

 

Grindean este un apropiat al chestorului principal de poliție, Ioan Cabulea, și el fost șef al IPJ Alba promovat în funcția de șef al Departamentului de ordine si sigurantă publică din MAI, a doua funcție din minister. Căbulea a fost promovat de Ioan Rus, în perioada în care clujeanul a revenit la Ministerul de Interne în primul guvern Ponta, dar a căzut ca urmare a scandalului privind referendumul. După acest scandal, Ioan Cabulea a revenit în funcția de șef al IPJ Alba. 

 

Conferința de presă în care acesta este prezentat este acum în desfășurare...

Comentarii Facebook