Miercuri 18 Decembrie

Politistii din Cluj ies in strada: "Avem aceleasi salarii de baza ca bibliotecarele, care ce risca, sa cada de pe scara?"

Politistii din Cluj ies si ei in strada astazi nemultumiti de taierea veniturilor cu 25% si de faptul ca in grila de salarizare propusa sunt asimilati bibliotecarilor.

 
Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC), Biroul Teritorial Cluj, ii scoate pe agenti in strada de la ora 12.00, in Piata Lucian Blaga.

"Ne-au taiat salariile cu 25%, ne ameninta cu disponibilizarile si, in plus, nu suntem de acord ca in legea unitara de salarizare, coeficientul propus pentru politisti este egal cu al unui bibliotecar, care are riscul sa cada de pe scara cand se urca dupa carti, dar politistul se expune zilnic. Vedeti cate ultraje au fost si la Cluj in ultimele luni", a declarat pentru Stiri de Cluj agentul principal Dorel Frent, presedintele SNPPC, Biroul Tetirorial Cluj.

Politistii clujeni vor sa fie modificara legea 360/2002 si sa fie lasati sa desfasoare si alte activitati pentru a-si suplimenta veniturile. "Ni se dau obligatii speciale prin care se precizeaza ca suntem in misiune permanenta, dar nu primim si drepturi speciale. Asa ca noi vrem sa fim lasati sa lucram si altceva, pentru ca multi avem credite si nu ne putem descurca din veniturile de politist", a mai spus Dorel Frent.

Presedintele SNPPC, Biroul teritorial Cluj, a mai spus ca salariile politistilor au fost reduse cu 25% prin lege, dar in realitate scaderea a fost de 30-35%, pentru ca s-a aplicat la tot venitul, nu numai la cel de baza.


Politistii dau astazi cu 25% mai putine amenzi

 

De la ora 12.00, agentii de politie vor fi in strada si vor protesta, iarpe parcursul zilei vor da cu 25% mai putine amenzi, adica exact cuantumul cu care le-au fost reduse salariile, deci si "activitatea noastra a scazut tot cu atat. Vom aplica mai multe avertismente si mai putine amenzi", a mai afirmat Dorel Frent.

Daca revendicarile lor nu vor fi ascultate si rezolvate, politistii din Cluj se pregatesc dupa 15 octombrie de proteste si mai dure. Ei ar putea chiar sa intrerupa activitatea, pentru o luna alaturi de ceilalti sindicalisti.

Comentarii Facebook