Duminica 22 Decembrie

Singurul băiat din Cluj cu zece la BAC e un tip SERIOS. Va munci pe perioada verii la Clusterul IT - VIDEO

 

Alex Sfîrlea este singurul băiat din Cluj care a luat zece pe linie la examenul de BAC. El a spus că nu pleacă din țară, pentru că și aici se poate realiza.  

 

Alex a primit de la Guvern, 3.000 de lei, un premiu pentru reușita lui, iar de la Primăria Cluj-Napoca va mai primit 1.000 de lei și încă 1.500 de la Consiliul Județean Cluj.

 

Mai special nu sunt, pentru că toată lumea a muncit. Nu pot spune că sunt mai presus de ceilalți colegi. Soarta a făcut să fiu singurul băiat, dar și fetele au meritul lor. Banii primiți îmi voi aduna pentru a-mi cumpăra o mașină. Nu voi merge în vacanță, ci voi lucra peste vară la Clusterul IT”, a spus Alex..

 

Absolventul Colegiului Național ”Emil Racoviță” a spus că a învățat cu ”cap” și numai în ultima lună a tocit 10 - 11 ore pe zi.

 

Trebuie să ai bazele foarte bine puse din gimnaziu, iar apoi trebuie să îți faci cel puțin temele la liceu, iar în ultimele luni trebuie să tragi serios pentru a putea lua notă maximă. În ultima lună am învățat 10 - 11 ore pe zi. 

 

Am ales să rămân la Cluj la UTCN, pentru că eu cred că și aici se face școală. Ți se dă informația și depinde numai de noi să o ducem mai departe. Piața din Cluj duce lipsă de specialiști IT și nu ai de ce să pleci afară pentru că în țară ești bine plătit”, a mai spus Alex Sfîrlea.

Comentarii Facebook