Studenții au protestat la Cluj: Vrem transport gratuit și 6% din PIB pentru Educație - VIDEO și FOTO

 

Peste 1.500 de studenți au protestat în Piața Unirii, din Cluj-Napoca, miercuri, 13 noiembrie, de la ora 17.00.

 

Tinerii s-au adunat în centrul Clujului din toate campusurile universitare din oraș. Principala lor revendicare a fost alocarea a 6% din PIB Educației pentru ca universitățile să nu intre în colaps și să impună taxe mai mari studenților.

 

De asemenea, tinerii au solicitat și bani pentru investiții în universități și transport gratuit.

 

Din Piața Unirii ei pleacă într-un marș spre Prefectura Cluj, iar de acolo spre Primăria Cluj-Napoca.

---------------

UPDATE

 

Protestul s-a terminat la ora 18.50. Studenții au parcurs traseul Piața Unirii - Prefectură - Primăria Cluj-Napoca - Piața Lucian Blaga, iar apoi mulțumea s-a dispersat. 

 

Aceștia au arborat pe parcursul marșului bannere cu mesajele: ”Studenţii de azi, liderii de mâine”, ”Minciunile se plătesc, studenţii fac protest”, ”Vrem 6% din PIB”, ”Şcoala n-are rost când Guvernul te vrea prost”.

 

De asemenea, au scandat: ”Studenţi, salvăm educaţia”, ”Ne-au minţit toţi guvernanţii, am ajuns la coada vacii”, ”Educaţi, nu manipulaţi”, ”Studenţime, nu uita, 6 este cifra ta”, ”Vrem cămine şi cantine, aşa nu ne mai convine”.

 

Andreea Petruţ, membru în Consiliul de Conducere al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), a declarat că studenţii vor 6 la sută din PIB pentru educaţie, condiţii mai bune de învăţătură, burse mai mari, dar şi condiţii mai bune în cămine.

Comentarii Facebook