Vineri 22 Noiembrie

Noul șef al FRF, Răzvan Burleanu, a luat deja o decizie DURĂ: ÎL AȘTEPT CU DEMISIA!

 

Noul șef al FRF, Răzvan Burleanu, a luat deja o decizie dură, imediat ce a fost ales.

 

Este o onoare şi o responsabilitate, de care promit că mă voi achita. V-am promis echidistanţă şi am adus lângă mine oameni care n-au legătură cu grupurile de interese.

 

În două zile ne vom apuca de treabă. În următorarele zile ne vom contura echipa.

 

Ca să nu uit, domnule Kassai, mâine vă aştept pe birou demisia dumneavoastră. Ca să nu fiu pus în postura de a fi primul om pe care-l dau afară. Voi fi un preşedinte pentru toţi şi vă mulţumesc celor care m-aţi susţinut. Până la urmă, revoluţia de care domnul Sandu se temea şi a luat-o în zeflemea, s-a produs. După 24 de ani, cât a durat domnia lui Ceauşescu, FRF a ajuns o instituţie gri.

 

Alegerile de astăzi transmit un mesaj puternic către societate: cei care m-au votat au ales principiile. Din acest moment, FRF se orientează spre Occident. Peste două zile vom avea şi o conferinţă de presă în care vom anunţa noua organigramă", a declarat Răzvan Burleanu.

 

Mircea Sandu a plecat de la FRF, dar în condiții de lux. Citește AICI detalii.

Comentarii Facebook