Vineri 22 Noiembrie

ȘOCANT: U Cluj și-a plătit cazarea la un hotel cu 120 de kilograme de carne

 

Managerul U Cluj, Anamaria Prodan, a relatat că echipa a stat în cantonament și a plătit în contravaloarea în carne. 

 

M-am gândit că vorbesc cu un primar serios (n.red. Emil Boc), cu un primar care se ține de cuvânt. Că vorbesc cu niște oameni în acest oraș (n.red. Cluj-Napoca), care mă vor ajuta. Pentru că eu, Universitatea, dacă le ofer (sponsorilor) să pun pe echipamentul meu de joc sponsor oficial al echipei, care este cea mai mare mândria. Pentru ce, pentru 15 nopți de cazare pe an. Atât am cerut. A venit hotel Premier lângă mine. A fost totul bine, dar am spus că mai am niște sponsori care mai au carne, mâncare. Le-am spus că duc la ei tot ce pot. A fost o fericire generală până ce am făcut publicitate și le-am pus pe site -ul clubului sigla. Au fost singurii care au venit lângă noi. A doua zi mi s-au cerut 120 de kilograme de carne pentru că mi s-a socotit acel cantonament de o noapte la nu știu câte zeci de milioane de lei.

 

Nu se poate așa ceva. Eu nu am întâlnit oameni mai răi niciodată. Și atunci decât să mă plâng și toată lumea să îmi spună că de ce te plângi că e club privat. Ok, dacă este club privat nu mă mai plâng. Am crezut că pot să găsesc ajutorul în măsura limitelor legale. Eu când mi-am făcut un buget la Universitatea Cluj, atunci am prins în acel buget cei 10 miliarde de lei (n.red. 1 milion de lei noi) pe care primarul mi i-a promis și pe care acel consiliu i-a aprobat. Datoriile U Cluj sunt numai pe terenuri, iar acestea să mi le achite Primăria, pentru că așa am discutat de la început”, a explicat Anamaria Prodan.

 

Managerul U Cluj a precizat că va sta la Buzău până când va găsi înțelegere în rândul autorităților din Cluj.

Comentarii Facebook