O poveste care pare desprinsă dintr-un film de ficțiune a ajuns pe masa procurorilor din Alba. O femeie care ar fi pretins că este descendenta unei familii nobiliare din Ungaria, posesoare a unei averi impresionante, a fost plasată sub control judiciar, f
Două angajate ale unui salon din Cluj, diagnosticate cu lepră, sunt internate și monitorizate; Autoritățile confirmă că nu există risc de infectare.
Un bărbat de 48 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut după ce a spart geamurile unui autoturism, provocând un prejudiciu de 11.000 de lei. Polițiștii au pus în aplicare mandatul de aducere
O veste cutremurătoare a zguduit o familie din Timișoara dipă ce fiul lor, Marco Iacsin, elev în clasa a XII-a la Liceul Nikolaus Lenau, a fost găsit fără viață în propria locuință, la doar câteva ore după ce participase la un majorat. Potrivit concluziil
Prefecta județului Cluj, Maria Forna, a făcut declarații oficiale în legătură cu situația medicală apărută recent într-o unitate spitalicească din județ, unde au fost confirmate două cazuri de contaminare. Aceasta a precizat că autoritățile tratează cazul
Moarte misterioasă a unui elev de 18 ani, descoperit fără viață după o petrecere de majorat
Un control de rutină făcut de polițiștii din Huedin s-a transformat într-o intervenție importantă pentru siguranța publică, după ce oamenii legii au descoperit o armă de vânătoare transportată ilegal pe un drum județean din Cluj. Incidentul a avut loc în
Tragedie la Timișoara: un adolescent de 18 ani a fost găsit mort acasă după ce participase la o petrecere de majorat. Poliția investighează cauza decesului, inclusiv posibilitatea unui accident alimentar.
În noaptea de 14 decembrie, în jurul orei 00:10, un accident rutier mortal a avut loc pe DN1 E60, în afara localității Poieni, județul Cluj, soldat cu decesul unui bărbat de 29 de ani. Potrivit primelor cercetări, autoturismul condus de tânărul din Poieni
Un băiat de 18 ani din Timișoara a fost găsit mort în camera sa, sâmbătă după-amiază, la scurt timp după ce se întorsese de la un majorat. Mama tânărului a făcut descoperirea șocantă când a revenit acasă, în jurul orei 16:00, și a alertat imediat autorită
Doi fraţi, în vârstă de 8 și 11 ani, au fost răniţi după ce s-au jucat cu o petardă, într-un incident petrecut în comuna Mircea-Vodă, județul Brăila. Evenimentul a avut loc pe 13 decembrie, în jurul orei 13:15, și a necesitat intervenția rapidă a autorită
În cursul nopții trecute, pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit prompt la un accident rutier grav petrecut pe DN1 E60, între localitățile Poieni și Ciucea. Evenimentul a implicat un autoturism, un autocamion și un microbuz, care a fost
Salonul SPA din Cluj reacționează după depistarea a patru cazuri de boala Hansen (lepră) în rândul angajaților – două confirmate și două suspecte. Autoritățile și reprezentanții spa-ului asigură că mediul este sigur pentru clienți și au fost luate măasuri
Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Cluj-Napoca, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, desfășoară cercetări într-un dosar penal complex ce vizează mai multe infracțiuni de furt calificat și tentativă de furt
Procurorii DNA, percheziții naționale în cazul microbuzelor școlare electrice achiziționate prin PNRR, după suspiciuni de fraudă de peste 150 de milioane de euro. FACIAS semnalează contracte supraevaluate și atribuirea majorității achizițiilor către un si
Protestele continuă la Cluj – Ziua a III-a: peste 1000 de oameni au ieșit în stradă cerând demisia Liei Savonea. Manifestațiile au fost declanșate de documentarul Recorder „Justiție capturată”.
Cluj-Napoca – Ministerul Sănătății a oferit, joi, declarații oficiale privind apariția cazurilor de lepră în județul Cluj, după ce autoritățile sanitare au confirmat mai multe persoane infectate. Într-o conferință de presă, ministrul Alexandru Rogobete a
Comunitatea din Turda a fost zguduită joi de o veste tragică: o tânără în vârstă de 22 de ani a fost descoperită decedată în propria locuință. Incidentul a avut loc pe strada Dr. I. Rațiu, una dintre zonele rezidențiale cunoscute ale orașului, unde tânăra
Patru angajate ale unui salon SPA din Cluj-Napoca sunt vizate de ancheta epidemiologică după confirmarea unui caz de lepră și clasificarea unui al doilea ca probabil. DSP Cluj a implementat măsuri de control, dezinfecție și monitorizare, subliniind că ris
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat vineri că a sesizat Inspecția Judiciară pentru a realiza verificări în urma materialului de presă publicat de Recorder. Decizia a reaprins tensiunile deja existente în sistem
„Fotografia” cu Lia Savonea a devenit virală după ancheta Recorder despre dosarele de corupție prelungite până la prescriere. Documentarul explică mecanismele reale și controversele din justiție. Vedeți detalii aici: https://www.recorder.ro
O profesoară își amenința elevii că le taie degetele dacă nu sunt cuminți! Copiii, terorizați de cadrul didactic
Cristian Tudor Popescu comentează dur ancheta Recorder „Justiția capturată” și acuză degradarea profundă a sistemului judiciar, teroarea din magistratură și solidaritatea pentru pensiile speciale.
„Sute de clujeni au protestat în fața Tribunalului Cluj împotriva corupției din justiție, după documentarul Recorder „Justiția capturată”, cerând responsabilitate și măsuri concrete din partea magistraților și autorităților.”
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a reacționat oficial, după ce în spațiul public s-a iscat o adevărate dezbatere din cauza unui polițist. Este vorba, mai exact, de Alexandru Ionasc, premiat în 2017 ca Polițistul Anului.
Mai multe organizații de presă îl acuză pe premierul Ilie Bolojan de opacitate și agresivitate față de jurnaliști, după un incident în Parlament și limitarea accesului presei la informații publice
O operațiune fulger a polițiștilor din Tulcea s-a încheiat cu reținerea a patru tineri care au fost surprinși în flagrant furând carburant dintr-un camion parcat în apropierea unei unități militare. Momentul a escaladat rapid, iar agenții au fost nevoiți
Tragedie fără sfârșit! Un medic de 48 de ani a murit în timpul programului de lucru, chiar în mijlocul unei consultații
Investigația Recorder dezvăluie cum marile dosare de corupție sunt tergiversate până la prescriere, prin presiuni, blocaje administrative și decizii controversate din justiție. Mărturii din interiorul DNA, CSM și instanțe expun un sistem acuzat că îi prot