Cel mai mare crescător de ovine din România, Dumitru Andreșoi, a fost reținut azi noapte de către Parchetul European. Acesta este acuzat de faptul că ar fi fraudat fonduri europene în valoare de aproape 12 milioane
Un MERCEDES furat acum un an și jumătate din Târgu Mureș a fost identificat în Cluj-Napoca cu ajutorul unui grup de Facebook.
Președintele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Dan Vardie, a vorbit despre industira auto locală dar și pe plan internațional.
De ziua Europei, în 9 mai, PSD Cluj a organizat un eveniment dedicat satului românesc în context european, la care au participat producători locali, oameni politici (dl. Vasile Dîncu – senator și viitor europarlamentar din partea PSD, dl. Ovidiu Ganz – de
Senatorul Forța Dreptei, Adrian Oros, fost ministru al Agriculturii atacă mafia subvențiilor.
Guvernul s-a răzgândit! Deși a promis că anul viitor salariile cresc cu 5% pentru toți bugetarii, acum s-au tăiat de pe listă unii angajați.
Fostul ministru al Agriculturii, clujeanul Adrian Oros, acuză guvernanții de haosul creat în sistemul de plată al subvențiilor.
Liderul Cartel Alfa, Bogdan Iuliu Hossu, critică noile măsuri fiscale pentru care Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament.
Patronul Transavia îi transmite președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, să caute surse putorii din Cluj-Napoca în altă parte și să fie atent la declarațiile pe care le face pentru că sunt contrazise de datele cronologice.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat eliberarea de adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, reglementată de HG nr.1179/2014, aferentă perioadei 1 ianuarie – 30 iunie 2023, ca
Legumicultorii români loviți letal de noul Program Național Strategic, acuză fostul ministru al Apărării, deputatul clujean Adrian Oros.
Autoritatea Națională Fitosanitară informează că fermierii care vor subvenții pe suprafață de teren lucrată au nevoie de certificat de utilizare a pesticidelor.
Descoperire neașteptată din epoca romană în centrul Clujului! Un drum roman, păstrat în condiții surprinzător de bune după 2.000 de ani, a fost scos la lumină de către arheologii Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Incendiile de vegetație din ultimele două săptămâni au distrus vizuinele și ”casa” animalelor sălbatice. În Cheile Turzii este o adevărată dramă.
Aproape toți clujenii au primit marți, 29 martie, mesaj Ro-Alert prin care se anunță amenzile care se aplică pentru aprinderea vegetației.
Un apel la 112 solicita interveția de urgență a salvatorilor pe un câmp din comuna Romuli, județul Bistrița-Năsăud. Un echipaj al SAJ BN s-a deplasat în zona menționată, iar acolo a fost găsit cadavrul unui bărbat care a fost împușcat în cap. Lângă corpul
Banca Transilvania a prezentat rezultatele financiare preliminare pe 2021, iar reușitele băncii clujene, cu 72% capital românesc, sunt foarte bune.
Elevii care învață online, sau părinții lor, din școlile aflate în scenariul 3, chemați la școală ca să ia cornul și laptele pentru zilele în care au stat acasă. În schimb, cei din scenariul 2 vor primi produsele când revin la școală.
DNA a trimis un bărbat în judecată pentru fals în acte după ce a câștigat peste 300.000 de lei cu ajutorul unor bovine inexistente.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă punerea în funcțiune a instalațiilor de semaforizare de la 4 treceri de pietoni.
BT simplifică acordarea creditelor APIA pentru a susţine agricultura
Primăria municipiului Cuj-Napoca anunță că va semaforiza mai multe intersecții și treceri de pietoni din oraș
Dragnea dă ajutoare de stat înainte de alegeri: Fiecare gospodărie din regiunea Moldovei va primi câte 20.000 de lei
Deputatul Adrian Oros: 37 de mari fermieri din Cluj sunt in faliment
Două noi focare de pestă porcină africană au fost confirmate, joi, la Cochirleni și Cernavodă - zona Dealul Vifor, județul Constanța.
Directorul APIA Cluj, Adrian Zaharia, disparut in 21 iulie in lacul Beliș, a fost căutat de scafandrii militari, dar și cei de la ISU timp de zece zile. El nu poate fi declarat mort, deși căutările au fost încheiate.
Scafandrii militari de la Centrul de Scafandri de la Constanța au STOPAT căutările directorului APIA în lacul de la Beliș, după trei zile în care au folosit aparatură performantă.
În cursul dimineţii de sâmbătă s-au reluat căutările de către scafandrii Forţelor Navale Române şi personalul operativ al ISU Cluj, pentru a găsi trupul directorului APIA Cluj, Adrian Zaharia, dispărut sâmbătă în lacul Beliș.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj anunță că s-a ajuns la cea de-a șaptea zi de căutări în lacul Beliș pentru a găsi trupul directorului APIA Cluj, Adrian Zaharia, dispărut sâmbătă.
Serviciul Public Salvamont-Salvaspeo Cluj a făcut căutari intense pe lacul Beliș după Adrian Zaharia, directorul APIA Cluj, dispărut sâmbătă, 21 iulie.