Vineri 27 Decembrie

Paszkany, din nou la proces la Tribunalul Cluj

Finantatorul Clubului de fotbal CFR Cluj Arpad Paszkany a aparut din nou astazi in fata instantei. La aceasta ora la Tribunalul Cluj se judecata procesul in care Paszkany este acuzat de sprijinirea unui grup infractional.

 

Mai exact, procurorii sustin ca Arpad Paskany l-ar fi constrans pe omul de afaceri Iulian Dascalu, patronul Iulius Mall, sa ii cedeze un teren de 14 mii de metri patrati care valora 400 de mii de euro, pentru doar 10 mii de euro. Iulian Dascalu nu a venit astazi in fata instantei, singurul martor care s-a prezentat pentru a fi audiat fiind fostul presedinte al Consiliului Judetean Cluj, Marius Nicoara. 

 

Procurorii Directiei de investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si terorism (DIICOT) l-au trimis pe Paszkany in judecata in 30 iulie pentru sprijinirea unui grup infractional. Mai exact, omul de afaceri este acuzat ca in perioada 2004-2006 a sustinut financiar trustul Gazeta, condus de Liviu Man, si l-a folosit pentru a influenta comportamentul anumitor  societati, ca de exemplu, sa renunte sa participe la anumite licitatii.   

 

Procurorii DIICOT sustin ca Arpad Paszkany a finantat  „Gazeta de Bucuresti” cu  200.000 de euro pentru a-si proteja imaginea sa si a firmelor pe care le conducea. In plus, Paszkany ar fi folosit, prin intermediul lui Liviu Man, toate publicatiile trustului in scopul crearii unei imagini negative asupra unor persoane sau firme care aveau  interese contrare cu ale lui.

 

Comentarii Facebook