,,Ăsta a fost adevăratul Cluj” - O imagine cu Clujul anilor ’70 a stârnit un val de nostalgie printre clujeni. Centrul orașului era o oază de verdeață


Centrul Clujului era o adevărată oază de verdeață în anii ’70.  Piața Unirii era plină de flori superbe și verdeață, în locul mării de beton care ocupă acum zona.

Pe rețelele de socializare a apărut o fotografie din acei ani, care a stârnit nostalgia clujenilor. 

Cei care și-au trăit anii tinereții la Cluj, își amintesc cu drag de plimbările relaxante prin centrul orașului, înconjurați de plante și mult verde.

Mulți dintre ei nu sunt însă prea bucuroși de felul în care a fost modernizat centrul orașului.

,,Ăsta a fost adevăratul Cluj. Când am fost tineri, acolo ne dădeam întâlnire cu fata pe care am invitat-o la o cafea la Moca! Și era numai verdeață cu multe flori.”

,,Dezastru, în loc de verdeață de altădată acum doar betoane și piatră Cubica.  Clujul era o dată mândria Ardealului.”

,,Amintiri frumoase! Așa era centrul Clujului, dar ne rămâne în mintea noastră, dar cum e acuma nu-mi place deloc.”

,,Ce frumos era! Acum numai betoane respingătoare.”

,,Așa arăta spațiul de la statuie, ce frumos cu gust, acum piatră fără nici o floare”, au fost doar câteva din comentariile clujenilor.

După 2008, centrul orașului a trecut printr-o renovare, începând cu Bulevardul Eroilor, iar apoi s-a trecut la Piața propriu-zisă.

Foto: Transilvania Heritage


Comentarii Facebook