Clujul a cunoscut o dezvoltare extraordinară după Unirea din 1918 și preluarea conducerii de către administrația românească. Unele dintre cartierele vechi ale orașului au dispărut, iar altele au prosperat, așa cum se arată într-un ghid scurt al orașului apărut în 1939.

Jurnalistul vremii, Octavian Buzea, descrie în cartea lui ”Clujul 1919 - 1939”, care era structura Clujului și unde erau situate cartierele. Unele dintre ele nu se mai regăsesc azi, dar altele, cum este cartierul Andrei Mureșanu, sunt mai frumoase ca atunci. 

Structura Clujului în 1939

Ocupând acum un secol doar o îngustă fâșie pe malul drept al Someșului, Clujul se întindea în 1919, cu păienjenișul străzilor lui, pana pe dealurile ce închid valea spre sud și nord, așa încât Someșul taie orașul în două. Întreg teritoriul municipiului era de 13.000 de hectare, din care 250 hectare de pădure și 1.813 hectare intravilan, cu un total de 12.983 clădiri.

”Aproape paralel cu Someșul, orașul este străbătut de Calea Moților, continuată prin strada M,emorandului, iar de la Piața Unirii spre răsărit prin Calea Marechal Foch, fosta a Victoriei, cu dublura ei spre sud: Regina Maria și Calea Regele Carol II, fosta a Dorobanților. Este vechica artera de comunicație dintre centrul Europei și Câmpia Ardealului, dezvoltată în timpul din urmă prin pavajul modern. Din Piata Unirii spre Gară duce Calea Regele Ferdinand, cu vechiul pod de peste Someș. Continuari ale acesteia sunt spre nord-est Calea Chintăului, spre nord- vest Calea Lungă, ce se prelungește până în suburbia Cordoș, iar prin Piața Unirii spre sud Calea Feleacului, astăzi Episcop Ivan, spre sud-est stăzile Andrei Mureșanu și Oășanu și în sfarsit spre sud-vest strazite Regală, Babeș, Pasteur și Marinescu”, se arată în ghidul citat.

Cartierele Clujului și evoluția lor din 1919 până în 1939

Aliniate de-a lungul și curmezișul arterelor principale amintite, străzile Clujului formau în 1939 mai multe cartiere, fiecare cu specificul lui.

”În centru, orașul vechi păstrează încă sporadic aspectul asezarilor sasești, cu acoperișurile înalte ale caselor, ferestre mici și porți cu îndrăznețe boltituri, asigurand o perfectă izolare de strada.

Spre răsărit, Hostatul (derivand din nemțescul Hochstadt) de factură săsească, cu locuitori, care au toate ca sunt buni unguri, mai au conștiința că s-au rupt cândva din marea familie germană.

Spre Apus, Orașul de sus, întemeiat în secolul al 18-lea între centrul vechi și satul românesc Mănăștur, alipit la Cluj, abia în anul 1896.

Spre sud, vechiul Hazsongard, după numele sasului Hasenschart, mărginit către răsărit de poeticul cimitir, cu intrare din str. Avram Iancu, întins pe coastă cam iute, pana la noul cimitir, ce stă să treacă dincolo de Drumul Feleacului Feleacului.

Spre sud-est, cartierul Andrei Muresanu, până la Unire aproape inexistent, iar astăzi invidiat pentru farmecul peisajelor ce oferă, prin vilele românești, construite parcă în vederea unui concurs de cochetarie arhitectonică”, descria jurnalistul și istoricul Octavian Buzea, Clujul.

Foto: CONSTRUCȚIE ÎN STIL ROMÂNESC DIN CARTIERUL ANDREI MURESANU (Vila d-lui dr. Valentin Poruțiu, prefectul Clujului în 1919).

În 1933, numele câtorva străzi din Cluj se modifică, cele mai importante schimbări fiind: Calea Dorobanţilor împreună cu Şoseaua Someşeni - azi, Aurel Vlaicu va purta numele Calea Regelui Carol al II-lea, strada Tunarilor - azi, General Traian Moşoiu devine Vasile Goldiş, strada Minoriţilor - azi, Hermann Oberth devine Gheorghe Dima, iar strada Minerva - azi, Arany Janos devine Octavian Goga.

Mănășturul era cartierul micilor gospodari români

”Paralel cu str. Regele Carol II, ulița muncitorească Pata, astazi Cicio-Pop, cu anexele ei, de modeste locuințe. Apoi cartierul Pietros, care în noile lui ramificații, (str. Artelor) devine cartier de vile al funcționarilor români.

De la cimitir spre apus, în centrul lui cu Grădină Botanică, de un pitoresc, cum rareori se întâlnește, cartierul Regală - Pasteur, cu verdeață și pomi, presărate pe urcușuri și coborâșuri întortocheate, împrejmuind într-un decor de basm, câte o vilă izolată.

Urmează cartierul clinicilor, dominand ca o fortăreață străzile Mico și Moților.

În dreapta Someșului, către apus Mănășturul micilor gospodari romani, desparțit de centru, prin gradina cu aer aristocratic a Academiei de Agricultură.

Dincoace de Someș. în dreptul Mănășturului, cartierul Între Ape, cu colibele lui sortite demolării, și Parcul Sportiv Regele Carol II, ce contrasteaza, prin proporții și aranjament, cu mizeria ce-l înconjoară.

Peste Someș, sub dealurile repezi, cartierul Grigorescu - Donath a doua mare realizare românească de confortabile case familiare, mărginit la răsărit cu vechea Cetățuie.

Între linia ferată și Cetățuie era cartierul Gării, cu edificiile lui afumate și numeroase locuințe de ceferiști, iar spre răsărit vechiul cartier industrial al orașului, între tăiat de căile intensiv circulate, Traian și Decebal.

În sfârșit, dincolo de linia ferată, industria mai nouă, cu uzine mari și mărunte, erau căsuțe muncitorești, flancate de vechile vii ale Clujului”, mai descrie istoricul.

Dintre piețele orașului, până în 1935, întâietatea, din toate punctele de vedere, o deținea Piața Unirii. În 1938, lucrurile s-au schimbat în sensul ca Piața Catedralei începe să revendice ea acest titlu, îndeosebi că adăpostește o seama de importante instituții publice.

În Piața unde s-a ridicat catedrala ortodoxă a Clujului s-a mutat și Palatul Eposcopiei, datorită demersurilor făcute de episcopul Nicolae Ivan, care a ridicat și catedrala. 

Istoria Palatului Arhiepiscopiei Ortodoxe a Clujului. A fost obținut de Episcopul Nicolae Ivan cu eforturi uriașe