Calea Dorobanților era pe vremuri ”împărăția” hoștezenilor, harnicii agricultori clujeni care aprovizionau piețele cu legume extrem de apreciate de toată lumea.

”Dorobanților (Budai Nagy Antal / Honvéd) în anii 1980, cu putin înainte de demolări. Se văd deja blocurile din Mărăști recent terminate”, a relatat András Vajda, expert al grupului ”Amintiri din Vechiul Cluj”.

Comuniștii au ”ras” toate casele hoștezenilor, având loc multe drame. ”Au ”ras” toate casele hostezenilor ca sä facä blocuri, unii dintre ei s-au spínzurat. Nici casă, nici grădină nu mai aveau, ei aprovizionau piața Clujului. De pe colț până pe str. Fabricii si pe Blv. Lenin erau toate casele hostezenilor”, a mai relatat un clujean care a trăiat în acele vremuri.

Foto: Noroaiele erau de la utilajele de construcții care circulau pe stradă

Gospodăriile hoștezenilor din afara zidurilor medievale ale Clujului erau denumite ”cămara Clujului”.

În documentele scrise de limbă maghiară, datate în secolele 16–19, aceste domenii apar sub denumirea colectivă de ,,Hóstát”, (de provenienţă germană: Hochstadt ,,suburbie’’ sau Vorstadt ,,periferie’’), incluzând cinci zone periferice situate la estul, nord-estul şi nord-vestul vechiului Cluj: Hídelvei, Kétvízközi, Külső-Közép utcai, Külső-Magyar utcai şi Monostori Hóstát. Ariile-Hoştat, care includeau iniţial atât grădinile, cât şi fermele burgheziei intramurale, cât şi un sat independent (Szentpéter – zona bisericii catolice Sf. Petru) s-au amplificat în cursul secolelor, incluzând o populaţie eterogenă din punct de vedere social şi ca provenienţă geografică, populaţia iobăgească din satele înconjurătoare având un rol însemnat în asigurarea sporului demografic.

Conform tradiţiei orale, neconfirmată şi de surse istorice, printre strămoşi s-ar regăsi şi haiduci repatriaţi de către principele Bocskai István. Chiar dacă documentele timpurii confirmă şi existenţa persoanelor de etnie săsească printre hoştezeni, cu timpul această denumire a fost folosită pentru fermierii reformaţi maghiari de origine socială şi provenienţă geografică eterogenă, care trăiau în zonele mai sus amintite şi care practicau agricultura, viticultura, pomicultura şi creşterea animalelor.

Hoștezenii aveau organizații cu structură ierarhică asemănătoare breslelor

Comunitatea hoştezenilor avea un mod de viaţă aparte, care îmbina elemente caracteristice culturii ţărăneşti şi celei citadine, viaţa comunitară fiind organizată pe zone/cartiere un rol deosebit revenindu-le diferitelor instituţii comunitare. O astfel de instituţie era Asociaţia Funerară ,,Kalandos”, organizaţie cu structură ierarhică asemănătoare breslelor, cu reguli bine stabilite. Activitatea principală a asociaţiei consta în asigurarea decentei desfăşurări a înmormântării membrilor organizaţiei şi poate fi documentată începând cu secolul al 16-lea şi continuând până în anii 1940.

O altă instituţie importantă era corul Bethlen Gábor Földész Dalkör, înfiinţat în 1886. În cazul hoştezenilor, tehnicile tradiţionale de cultivare a pământului şi de creştere a animalelor coexistau cu tehnici evoluate, intensive: ei cultivau soiuri de legume autohtone, dar cunoşteau şi sistemele de irigaţie folosite prima oară de către grădinarii bulgari. Participau la diferite cursuri pentru a se perfecţionaliza, iar cele învăţate le puneau în aplicare. Portul caracteristic al femeilor hoştezene funcţiona ca un logo comercial, o garanţie a legumelor proaspete, păstrate peste iarnă în gropi sau prelucrate (varza murată), şi vândute în pieţele Clujului.

Comunitatea de hoștezeni a fost afectată de industrializarea din 1920

Pe lângă muncile agricole şi cele legate de creşterea animalelor, bărbaţii se ocupau şi cu cărăuşitul lemnului şi nisipului. Schimbările intervenite într-un ritm accelerat începând de la cumpăna secolelor 19–20 (industrializarea, construirea căii ferate, extinderea oraşului) au influenţat într-un mod diferit comunităţile hoştezene din diferite zone ale oraşului, ritmul de îmburghezire şi cel de preluare a elementelor citadine fiind diferit. Modul de viaţă al hoştezenilor suferă schimbări drastice la mijlocul secolului al 20-lea: în urma colectivizării, agricultura şi creşterea animalelor se restrâng, iar generaţiile tinere se orientează spre noi ocupaţii.

Urbanizarea comunistă a distrus complet comunitatea hoștezenilor

Ultima mare lovitură pentru modul de viaţă al fermierilor hoştezeni o reprezintă urbanizarea agresivă, în urma căreia în locul gospodăriilor şi fermelor hoştezene se construiesc noile cartiere ale Clujului (Pata, Mărăşti). Aceste schimbări extrem de rapide şi profunde au fost cercetate de numeroşi specialişti, mai ales sociologi, şi documentate de artişti prin fotografii cu un impact zguduitor, o serie dintre acestea find prezentate nu demult. Conţinând fotografii de arhivă, expoziţia organizată de Muzeul Etnografic al Transilvaniei în parteneriat cu Asociaţia Etnografică ,,Kriza János” prezintă ultima perioadă a modului de viaţă tradiţional specific hoştezenilor.