Mai demult dar și acum în unele zone, oamenii trăiau doar din creșterea animalelor și cultivarea pământului. Astfel, pe toată perioada verii se cosea iarba, se usca și apoi era transportată acasă de pe hotar, pentru a fi la iarnă ca hrană pentru vite, oi, cai sau ce animale mai ținea omul.

În vechime, cositul ierbii avea o mare importanţă într-o gospodărie. Din timp, bărbații își cumpărau o coasă din târg, își făceau ”codorâște” și astfel se pregăteau pentru a trage prima brazdă.

Niciodată nu se începea la coasă dintr-o zi de marți, ci de luni, sau în alte zile ”ca să fie lucru cu spor”.

Dimineața, la răsăritul soarelui, cosașul era deja în brazdă. Înainte de toate, munca începea cu bătutul coasei. Apoi, în timpul lucrului, coasa este ascuțită din când în când cu o cute sau gresie, ținută într-un toc, la șold. Și pentru a trece vremea, feciorii fluierau sau cântau. Munca femeilor era aceea de a împrăștia brazdele pentru ca iarba să se usuce.

Foto: Cosași din Mărișel, jud. Cluj/Arhiva CJCPCT Cluj