Palatul BNR din Cluj-Napoca este un monument ce poate fi vizitat uneori. Asta s-a întâmplat la finalul lunii mai, când a avut loc și o expoziție a monedelor.

Șef serviciu la BNR - Sucursala Regională Cluj, Septimiu Moga, bancher pasionat și de istorie a vorbit atât de frumos despre istoria acestei clădiri emblematice. 

”Despre palatul BNR din Cluj îmi este greu să vorbesc obiectiv, pentru că de aproape trei decenii este ca și a doua mea casă. Ca economist m-a format, ca cercetător a istoriei m-a inspirat iar ca om m-a modelat într-un anume fel, pentru că într-o astfel de clădire, magia sa se întipăresc, vreau să cred, și în caracterele trecătorilor prin mirajul său. 

De fiecare dată când îi trec pragul, încerc un sentiment că deși cunosc trecutul clădirii, mai este ceva de aflat.

Așa am aflat de momentul nașterii sale. Era ziua de 1 noiembrie 1914, când moartea se insinuase in Europa, când tunurile luaseră locul negocierii pașnice. Totuși, lumina filtrată prin vitraliile lui Miksa Roth aducea ceva din căldură și speranța Belle Epoque. Mozaicurile, spuneau o poveste a încrederii dispărute, a speranței laureate și a înțelepciunii trimise să moară pe câmpurile innoroiate ale unei lupte perfide. 

Foto: Superbele vitralii ale clădirii BNR

Am aflat, de asemenea, de zilele negre ale toamnei lui 1918 când ura, sărăcia, teama și orgoliile puseseră stăpânire pe oraș. Un haos al populismelor și dogmelor agitau o lume fără orizont.

Haosul social s-a mai liniștit odată cu tratatele de pace, dar un haos monetar pusese stăpânire pe întregul Ardeal. Oamenii veneau la ghișeele elegante pentru a depune, schimba sau găsi o soluție pentru multitudinea de bancnote care circulau, le primeau cu bună credință dar care nu le puteau folosi prea ușor. Bancherii au înțeles că liniștea socială nu se poate face decât prin înțelegere și-au găsit soluții pentru ca rodul muncii cinstite să nu fie sabotat de hienele speculei. Au găsit calea de a le proteja avutul. 

În perioada interbelică o mulțime de crize s-au ținut lanț, oamenii erau ademeniți cu dobânzi mari de către bănci mici. Cei de aici au reușit să păstreze cumpătarea omului chibzuit așa cum îi îndemnau mozaicurile lui Roth. Riscul transformării unei bănci într-un cazinou era cât se poate de real. 

Războiul al doilea mondial deși a fost destul de blând cu orașul nostru, zidurile au simțit suflul morții trimis din văzduh de păsări ale morții. Așa zișii eliberatori au dorit să-și ia din tezaurele băncii prada de război pe care nu au dorit să o restituie deși erau în mare parte banii clujenilor de rând, nu a vreunui înavuțit din război. Chiar și atunci sub amenințarea gloanțelor bolșevice o mână de oameni a avut curajul de feri micile economii de lăcomia și ura războinicilor roșii. 

Curând aici și-a instalat sediul Partidului Comunist Român, iar vajnicii săi adepți au pornit de aici să pedepsească studenții de la Căminele Universității de pe strada Avram Iancu pentru curajul de a dori să fie liberi. Poate că asemeni unor icoane bucățile de sticlă atent meșteșugită au lăcrimat... 

A venit si momentul în care clădirea a redevenit bancă, o bancă centrală. De atunci poveștile sunt ale "bătrânei doamne". O poveste cu lumini si umbre, un joc de culori așa cum maestrul sticlar Roth a imaginat acest colț de lume ce respiră și azi parfumul unei epoci de aur, pe care oamenii trecători printre aceste ziduri si-au imaginat-o dar nu au trăit-o, dar care poate se va făuri vreodată cu înțelepciune, cumpătare, armonie și curaj”, a spus Septimiu Moga.