Duminica 22 Decembrie

FOTO. ‘Betonări’ clujene dintr-o eră apusă. Fotografii inedite


Clujul, străzile sale de tradiție, precum și Piața Unirii au trecut prin multe schimbări drastice de-a lungul deceniilor. Clujenii își amintesc cu nostalgie de ambientul natural și plăcut al orașului de acum zeci de ani, uitând parcă de faptul că aceleași străzi, precum și piața încă există, dar cu siguranță într-un format diferit. 

Majoritatea clujenilor își pot aminti de perioada mandatului Gheorghe Funar, care a săpat o groapă uriașă în Piața Unirii și a vopsit băncile. Lucrurile au revenit la normal după 2004, dar apoi Primăria a pus la cale pietonalizarea centrului, reușită într-o mică măsură. Costul plătit a fost pierderea zonelor verzi din Piața Unirii și Bulevardul Eroilor.

Piața Unirii, fosta Piața Libertății, era centrul și plămânul orașului Cluj, ulterior Cluj-Napoca. Piața a suferit multe schimbări și nenumărate lucrări care au încercat și uneori reușit ‘reinventarea’ acesteia. Înainte de cea mai apreciată perioadă a sa, cea de după cel De-al Doilea Război Mondial, când verdele domina Piața, deceniul precedent a dezvăluit, prin poze, o față a Clujului pe care mulți o pot asocia cu orașul de azi.

clujul vechi 3.jpg

"Imi aduc aminte de acele cazane pentru topit rășina"; "Am prins acele cazane de topit bitumul"  relatează în comentariile unei postări clujenii.

Printre postările grupului de Facebook, Amintiri din vechiul Cluj, se zăresc mai multe poze care readuc la viață drumarii Clujului de atunci. 

clujul vechi 1.jpg

Imaginile trag, parcă, o paralelă cu clujul împânzit de lucrări din vremea noastră.

colaj 1 cluj vechi.jpg

Reacțiile clujenilor au fost și unele de natură comică: "S-au învățat oamenii de la bunici. Unul lucra, alții se uitau!"; "Pun pariu că lucrau mai bine și mai rapid ca 'meseriașii' de azi."

Foto: Amintiri din vechiul Cluj/Torok Andrei Robert



Comentarii Facebook