Duminica 22 Decembrie

Imagini de colecție de la ”Fetițele Vieneze”, restaurantul care devenea club în fiecare weekend - FOTO


Restaurantul ”Fetițele vieneze”, de pe strada Memorandumului, a fost un loc de poveste pentru generații și generații. 

DJ -ii care mixau acolo după revoluție au postat câteva imagini cu acest local care a rămas în inimile multora, cu toate că amintirile au fost îngropate de altele. A fost nevoie de câteva fotografii pentru a readuce la viață aceste amintiri. 

Aici se distra în fiecare vineri/sambata și luni circa 4 - 500 de oameni... Luni poate și mai mulți, că erau bilete vândute peste 500”, a relatat un clujean care frecventa localul.

Imaginile au fost postate de Deejaymc Tonny, alături de mesajul: ”Locația în care eu am crescut ca Dj ! Fetitele Vieneze ! Woooow! Ce poza!”.

426322855_3577741545800000_6310680429159889101_n.jpg

Restaurantul ”Fetițele vieneze” este mult mai vechi. ”Nu trebuie sa uiti nici de ”Fetitele Vieneze”, un restaurant amplasat intr-o casa foarte veche. In timp ce iei masa acolo te poți juca cu iepurasi sau papagali, pot admira plantele care se agata de peretii vechi si totul in timp ce lumina cade peste tine in valuri (clădirea are acoperiș din sticlă)”, scria jurnalistul Obidiu Blag.

În anii 60, fiecare breaslă avea un fel de zi a ei. Măcelarii, de exemplu, se întâlneau duminica la Fetițele Vieneze. Mergeau  acolo împreună cu familiile, imediat după slujbă. Se comandau fripturi și vin de Aiud, un vin foarte bun, la carafă. După ce serveau masa, femeile și copiii se retrăgeau, dar bărbații mai stăteau o oră - două, nu mai mult, la un pahar de coniac, o cafea și o țigară. Acolo își povesteau ei afacerile lor de măcelari, mai stabilieau probabil și prețurile, se simțeau bine împreună…”, a mai scris jurnalistul.

Cert este că după anul 2010 restaurantul a început să nu mai fie atat de în vogă și apoi a dispărut pur și simplu.

Dacă aveți amintiri despre acest local, puteți să le scrieți la rubrică de comentarii.

426636290_24757526180558398_4556810941594364376_n.jpg424585716_3587981241452969_1339844578752185182_n.jpg

Comentarii Facebook