Dimitrie Goga, o personalitate energică a vieții didactice a Clujului interbelic, a lăsat în urma sa o serie de descrieri ale Clujului interbelic. 

În cartea ”Clujul, viaţa culturală românească”, din 1929, Goga descria drumul de la Gară și până în Piața Unirii. Surprinzător, atunci Piața Unirii era mai ”urâtă”, centrul fiind Calea Regele Ferdinand. 

”De la gară spre centru, treci pe Calea Regele Ferdinand (actuala stradă Horea), cu un început de înfăţişare occidentală până la podul Someşului apoi, deşi în plin centru comercial, mai urâtă până în Piaţa Unirii.

Se remarcă: Şcoala primară Nr. 2; Marianum, şcoală maghiară, catolică, pentru fete.

Hotelul ”Astoria”, întreprindere româneasă; Poşta şi în imediată apropiere de Poştă ”Economul”, bancă românească, sediul gărzii naţionale în 1918, care, sub conducerea inimosului avocat Dr. Amos Frâncu, a luat o parte însemnată la liberarea Clujului. 

În dreptul acestei bănci, bandele secuieşti au ucis în 1918 pe studentul Petrovici. O placă de marmură aminteşte tânăra jertfă, în zorii bucuriei neamului.

În larga piaţă, a Unirii, ai de observat Biserica Sf. Mihail, în stil gotic, construită în începuturile sale ca biserică a Saşilor întemeietori, luată apoi pe seama Ungurilor calvini şi acum a celor catolici.

Alături de biserică e Statuia ecvestră a lui Matei Corvinul, ”cel mai mare, cel mai glorios, cel mai drept rege al Ungariei”, pe care l-am lăsat locului ca să amintească tuturor că din neamul iobăgit prin silnicia legilor şi a fărădelegilor s-a ridicat în lungul şir de regi maghiari tocmai acela cu care care Ungurii se mândresc mai mult.

Îngăduința noastră a mers până acolo, încât am lăsat la picioarele Craiului steagul cu bourul Moldovei, închinat Corvinului. Când? După fuga de la Baia? Atunci Regele n-a ascuns neizbânda sa şi, preţ al împăcării, a dat lui Ştefan cel Mare cetăţi şi sate chiar în inima Transilvaniei. E şi acest steag o mărturie de cum s-a scris istoria, iar Craiul şi cu cei doi Români de Ia picioarele sale (Pavel Chinezul  - Pavel Cneazul (sau Paul Chinezu) (? – 1494) a fost comite de Timișoara și comandant al armatei Ungariei în perioada lui Matia Corvin) şi Bartolomeu Dragfi (voievodul Transilvaniei între anii 1493-1499. Strămoșul său era Dragoș, primul descălecător al Moldovei), care-i închină steaguri, arată îndeajuns Câtă strălucire am pus noi, în Coroana Sfântului Ştefan.

Pentru restabilirea adevărului istoric, a fost fixată pe soclul statuii următoarea inscripţie:

”Biruitor în războaie, învins

numai la Baia de propriul

sau neam, când încerca să

învingă Moldova nebiruita.

N. Iorga”.

În faţa lui Matei Corvinul e statuia Lupoaicei, un dar recent al Romei.

Pe cele patru laturi ale Pieţei Unirii suni clădiri unele de o vechime remarcabilă. Între ele, mai însemnate sunt: Primăria, cu o bogată arhivă, în care se găsesc acte de o importantă deosebită pentru noi; Palatul Banffy, în care poposeau împăraţii în trecerea lor pe aici”, scria extrem de expresiv Dimitrie Goga.

Cine a fost Dimitrie Goga, formator de invățători la Cluj, o personalitate extrem de implicată în viața Clujului interbelic

Personalitate energică a vieții didactice a Clujului interbelic, astăzi complet uitată, Dimitrie Goga merită din plin o resuscitare biografică și o recitire cât mai amplă a poveștilor sale.

Născut la 27 octombrie 1894, la Bacău, unde va urma și cursurile primare, optează, după un prim pasaj gimnazial la liceul „Principele Ferdinand” tot din orașul natal, să se pregătească pentru o carieră pedagogică, înscriindu-se la Școala Normală din Turnu-Severin, unde-l va întâlni pe profesorul ce-i va deveni și mentor, Grigore V. Borgovan, un laborios  organizator de școli pedagogice și creator de manuale din perioada antebelică, căruia, peste timp,  îi va dedica o monografie-omagiu. După studiile liceale funcționează ca învățător în județul Bacău, apoi se instalează la Tr. Severin, dar începerea primului război mondial îl dislocă din cuibul său dunărean. Participă ca ofițer în luptele de la Oituz, Mărășești și Mărăști, fiind rănit. După război primește oportunitatea de a lucra ca învățător la Cluj, oraș unde va absolvi Facultatea de Filozofie și pe cea de Pedagogie, devenind profesor la Școala Normală clujeană, unde va forma generații succesive de învățători, implicându-se și în modernizarea manualelor și a statutului cadrelor didactice. În urma diktatului din 1940, părăsește Clujul și se instalează la București unde își continuă activitatea didactică, iar după 1948 devine director in Ministerul Educației și, ulterior, inspector școlar pe regiunile Cluj, Alba și Sibiu.

Personalitate energică a vieții didactice a Clujului interbelic, astăzi complet uitată, Dimitrie Goga merită din plin o resuscitare biografică și o recitire cât mai amplă a poveștilor sale.

Născut la 27 octombrie 1894, la Bacău, unde va urma și cursurile primare, optează, după un prim pasaj gimnazial la liceul „Principele Ferdinand” tot din orașul natal, să se pregătească pentru o carieră pedagogică, înscriindu-se la Școala Normală din Turnu-Severin, unde-l va întâlni pe profesorul ce-i va deveni și mentor, Grigore V. Borgovan, un laborios  organizator de școli pedagogice și creator de manuale din perioada antebelică, căruia, peste timp,  îi va dedica o monografie-omagiu. După studiile liceale funcționează ca învățător în județul Bacău, apoi se instalează la Tr. Severin, dar începerea primului război mondial îl dislocă din cuibul său dunărean. Participă ca ofițer în luptele de la Oituz, Mărășești și Mărăști, fiind rănit. După război primește oportunitatea de a lucra ca învățător la Cluj, oraș unde va absolvi Facultatea de Filozofie și pe cea de Pedagogie, devenind profesor la Școala Normală clujeană, unde va forma generații succesive de învățători, implicându-se și în modernizarea manualelor și a statutului cadrelor didactice. În urma diktatului din 1940, părăsește Clujul și se instalează la București unde își continuă activitatea didactică, iar după 1948 devine director in Ministerul Educației și, ulterior, inspector școlar pe regiunile Cluj, Alba și Sibiu.

După instaurarea comunismului începe să publice constant cărți pentru copii, evitând orice tangență ideologică, dar păstrând miezul și ritmul clasic narativ al poveștilor de influență folclorică românească. O relectură actuală ar revela un autor și povestirile sale păstrătoare ale unui vocabular arhaic, dar plin de personaje și întâmplări exuberante, desprinse din estetica basmelor populare transilvane. S-a stins din viață la 30 ianuarie 1970 la București.