Vineri 22 Noiembrie

Istoria fascinantă și necunoscută a Galeriei de Artă din Parcul Central din Cluj. E o clădire unică, în stil Bauhaus, cu accente transilvănene


În Parcul Central din Cluj-Napoca, ascunsă printre copaci și plasată în apropierea podului de la Napoca, se află Galeria de Artă a artiștilor ardeleni, o clădire în stil Bauhaus ce are o istorie fascinantă. 

Deși are o istorie impresionantă, prea puțini o cunosc. Totul a început în anul 1930, când s-a organizat prima mare expoziţie transilvană de artă la Cluj, cu participarea a 50 de artişti români, maghiari şi germani. Aceasta a fost prima manifestare de acest gen de după război, la care Valeriu Moldovan a promis ridicarea unei galerii de artă la Cluj, locația aleasă fiind Parcul Central. Din promisiuni nu s-a ales nimic, însă celebrul arhitect Kós Károly a pregătit şi a publicat planurile clădirii încă din 1930. 

În anul 1942 lucrurile s-au schimbat când primarul orașului de la acea vreme, Keledy Tibor, patron al artei transilvănene, a reușit în plin război să asigure fondurile necesare, iar renumitul constructor Rácz Mihály a reușit să ridice clădirea în timp record, folosindu-se de planurile lui Kós. 

Galeria de Artă din Parcul Central a fost inaugurată cu o expoziţie de lucrări ai artiştilor locali la data de 27 martie 1943, găzduind ulterior mai multe expoziţii cu vânzare. 

Etajul clădirii a fost alocat pictorului Szolnay Sándor ca şi atelier de pictură. Ba chiar i-a fost permis să-l folosească şi în timpul comunismului, până la decesul artistului din 1950. Mai mult, de curând a și fost descoperită o pictură realizată de Szolnay prin care a imortalizat construcţia clădirii. 

Astăzi, clădirea aparţine Universităţii de Artă şi Design din Cluj, găzduid departamentul de pictură.

443733497_10211970912225778_309192499662025827_n.jpg

443735671_10211970911865769_7340885788150533761_n.jpg

443836282_10211970911985772_8065860896222383884_n.jpg

445169570_10211970913145801_2582949392981317072_n.jpg

424679293_10211970912865794_4470208846494934635_n.jpg

441192017_10211970913625813_5427730697672383797_n.jpg

443715714_10211970912585787_2889237401541135988_n.jpg

Comentarii Facebook