Puțini clujeni mai știu că în curtea palatului Bánffy din centru a funcționat odinioară un cinematograf, într-o clădire atipică în formă de ”ceaun răsturnat”. Cinematograful a funcționat circa 50 de ani și a purtat diferite nume, iar apoi a fost demolat în anii 70.

Înființarea cinematografului se datorează baronesei Bánffy Albertné Montbach Sarolta. După demolarea din anul 1970 a clădirii, posteritatea este nevoită să se mulțumească doar cu știrile vechi despre funcționarea sa, cu câteva fotografii și cu un material de arhivă destul de bogat, însă neordonat, iar de acum încolo și cu acest mic memento care inventariază primii șase ani de funcționare a cinematografului.

Cinematograful a fost deschis în 1928 sunt numele de Corso - Cluj. Pe postul de director baroneasa l-a ales, nu după mult timp, pe Jovián Antal și i-a trimis descrierea fișei postului în data de 5 octombrie 1928 spre aprobare, cu mult după deschiderea în mai multe etape a cinematografului din ianuarie 1928. Mai întâi a  avut loc o proiecție de prezentare în 18 ianuarie cu invitați, apoi o proiecție pentru presă în 20 ianuarie cu comedia germană intitulată Pisica din vodevil, iar la final s-a deschis casieria pentru publicul larg în data de 1 februarie, într-o zi de miercuri. 

Baroneasa a schițat în fișa de post a directorului atribuțiile și limitele competențelor domnului Jovián. Conform acesteia directorul avea obligația de a administra firma, de a comanda, de a programa și de a promova filmele. Trebuia să aibă grijă ca proiecțiile să înceapă la timp, să vegheze asupra ordinii și disciplinei atât în rândul spectatorilor, cât în cel al personalului și al orchestrei. Putea să-i concedieze pe cei care nu corespundeau și putea să angajeze oameni noi.

În fiecare seară prezenta sumele provenite din casierie și plasa încasările conform instrucțiunilor. Reprezenta firma și trebuia să rezolve la autorități toate problemele apărute. Putea să recomande filme, dar nu avea voie să le comande fără aprobarea baronesei, mai ales în cazul producțiilor „străine”. Putea să dețină 10.000 de lei pentru diferite cheltuieli, iar seara trebuia să întocmească un tabel cu acestea și să-l prezinte delegatului baronesei. Salariul său, începând cu 1 noiembrie 1928, era de 12 000 lei, pe care putea să-i ia din casă la începutul fiecărei luni, iar dacă câștigul net anual al cinematografului era mai mare de două milioane de lei, 10% din ceea ce depășea cele două milioane de lei îi reveneau lui. Mandatul era de trei ani și vara putea să-și ia un concediu de o lună. În fiecare zi avea obligația să scrie un raport baronesei (care în cea mai mare parte a timpului se afla la Răscruci).

Uneori sala cinematografului era cedată pentru ședințe generale sau alte evenimente de masă. În 22 martie 1928 Corso a fost locul de desfășurare a unui congres protestatar imens greco-catolic, prin convocarea căruia biserica română minoritară și-a declarat nemulțumirea față de un proiect defavorabil de lege a cultelor. Față de acesta a avut un ecou mai mare în presa din țară evenimentul din cadrul campaniei electorale al Partidului Liberal din Cluj în 30 noiembrie 1927. Corso a asigurat locația acestui eveniment, însă peste abia câteva zile, în 3 decembrie, secția de poliție clujeană a comunicat categoric cinematografului că nu autorizează în viitor folosirea sălii în scopuri politice și să binevoiască s-o folosească strict conform funcției sale originale pentru proiecții de filme. În această vreme Partidul Țărănesc era la putere și tot acesta a câștigat alegerile din 12 decembrie.

Cinematograful a fost afectat de problemele financiare cauzate de criza economică mondială din 1929 și au început să sosească din ce în ce mai multe scrisori care solicitau plătirea datoriilor. S-au acumulat datorii din închirierea filmelor, din facturile serviciilor de utilități publice, din contravaloarea tipăriturilor. 

Baroneasa a căutat după 1931 un nou chiriaș și în cele din urmă în clădire, la mijlocul anului 1933, s-a deschis cinematograful Royal. Însă conform numărului din 6 mai 1933 al revistei Bomba, Schwartz a dat faliment în doar trei săptămâni și Corso s-a închis. 

Cinematograful a fost redeschis în cele din urmă sub numele de Capitol până în vremurile de după dictatul de la Viena, apoi s-a reînnoit sub denumirea Mátyás király mozgóképszínház (cinematograful Matia Corvin), după război a revenit la numele Capitol, apoi din 1949, după naționalizarea clădirii și-a continuat activitatea cu numele cinema Progresul. 

Clădirea din curtea Muzeului de Artă a fost demolată în 1970 a dispărut cu totul. 

Sursa: Istoriafilmului.ro / Foto: Sursa imaginii: Biblioteca Județeană Octavian Goga, colecții private,