Ne plimbăm aproape zilnic pe aici, dar nici nu ne dăm seama că povestea podului de lângă actualul Grand Hotel Napoca era o semnificație și o istorie mai importantă decât am crede. 

Potrivit unei relatări din anul 1881, podul, cunoscut și sub denumirile de podul Rákóczi sau podul Borjúmál, a fost construit în anul 1839, în locul unui alt podeț mai vechi, fiind primul pod de lemn peste Someș. De asemenea, în anii 1850, podul a fost reconstruit de proprietarii grădinii din Borjúmál, dealul din continuarea Cetăţuii, la inițiativa lui Tauffer Ferencz, cu condiţia să le fie permisă trecerea cu carul după ziua de Sf. Mihail, în vederea transportului recoltei. 

Mai târziu, în 1871, podul a fost din nou reconstruit, de această dată de către conducerea orașului de la acea vreme, urmând ca în 1892 să fie introdusă rețeaua de apă potabilă în zona Rákóczi, tot pe costul proprietarilor de aici. La acea vreme existau multe reclamaţii despre gunoiul depozitat în zona actuală Napoca dar şi despre praful ridicat de circulaţia sporită peste pod.

În același timp, malul stâng în amonte de pod, a fost locul preferat pentru pârjolitul porcului, lucru nepermis în oraş din cauza pericolului de incendii.

Ulterior, în anii 1910-1911 podul a fost transformat în primul pod din beton armat, finanțarea fiind realizată de oraș. Din păcate, podul a ajuns să fie distrus de armata germană în retragere în luna octombrie a anului 1944. 

Astfel, în anul 1946, Odesfer, o companie din București, a reconstruit podul, inaugurarea având loc în luna noiembrie a aceluiași an. Cu toate acestea, după anii 2000, podul a fost din nou reconstruit și îmbunătățit. 

Dacă ne vom plimba pe pod, vom vedea că pe malul stâng există o clădire cu două etaje, construită între anii 1904-1905, ce a servit în 1912 drept cămin pentru fete al învățătorilor, păstrându-și rolul până după cel de-al Doilea Război Mondial. Acum, clădirea se află în posesia Universității de Medicină și Farmacie.