În lumea satului, în această perioadă se seceră grâul. În vechime, bătrânii spuneau că secerișul nu putea fi început în orice zi a săptămânii. Nu era bine să începi de marțea sau de sâmbăta, pentru că erau considerate zile fără noroc și fără spor de lucru, transmit cei de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

În majoritatea zonelor, seceratul se practica individual sau cel mult participau toți membrii familiei. De obicei, această îndeletnicire cădea în sarcina femeilor.

Când ajungea la holdă, femeia se închina și, din primul mănunchi de spice tăiat cu secerea, își punea la brâu câteva fire, ca să nu o doară spatele și să rămână dreaptă tot timpul secerișului.

În majoritatea satelor, oamenii înstăriți făceau clacă la secerat, adică erau chemați fete și feciori din sat ca să-i ajute la strânsul grâului. Claca avea loc, de obicei, într-o sărbătoare de peste săptămână.

Fetele secerau, iar feciorii, în urma lor, legau snopii. Apoi, feciorii mergeau în pădure și tăiau pari de clăi. În timpul seceratului, femeile glumeau și povesteau ce s-o mai întâmplat prin sat, care cu care se întâlnește și cine a face nuntă până la toamnă.

În timpul secerișului, fetele împleteau o cunună de spice. Apoi, după ce toată holda o fost secerată, se alegea o fată care să poarte cununa. A duce cununa era un lucru de mare cinste și, de multe ori, fata mai era numită și „mireasa grâului” și avea să se mărite în curând.

În localitatea clujeană Orman, cununa era dusă la casa gazdei cu chiuituri și voie bună. Totodată, potrivit tradiției locului, din spice erau împletite și două cununi mai mici care, în vechime, erau duse la biserică, sfințite de preot și folosite la nuntă, la cununia mirilor.