În satele din Cluj, perioada numită „câșlegi”, care se întinde de la finalul sărbătorilor de iarnă până la începutul Postului Mare, era odinioară marcată de un freamăt social deosebit, fiind momentul ideal pentru organizarea nunților.  

Tinerii se cunoșteau în șezători, evenimente sociale organizate în serile lungi de iarnă, unde se lucra, se cânta și se povestea. Feciorii și fetele se observau și își arătau interesul unul față de celălalt. Dacă între cei doi exista o conexiune, urma pețitul și, în scurt timp, nunta.  

Căsătoria în comunitățile rurale tradiționale avea mai multe motivații, fiind văzută nu doar ca un eveniment social, ci și ca o necesitate economică. 

Formarea unei familii era considerată esențială pentru consolidarea gospodăriei și pentru perpetuarea neamului. 

În același timp, căsătoria avea și o semnificație religioasă profundă, iar presiunea comunității de a respecta aceste tradiții era mare.  

Astăzi, tradițiile legate de „câșlegi” sunt păstrate în unele sate, fiind revigorate în cadrul festivalurilor culturale și al evenimentelor tematice.

„În comunitatea rurală, în vechime, era foarte dificil să trăiești de unul sigur. Astfel, încheierea unei căsătorii se impunea, în primul rând, ca o necesitate economică, mai degrabă ca una socială sau psihologică. Acestor motivații economice se adăugau cele de ordin religios, social și demografic.

Exista o presiune din partea comunității ca tinerii să își întemeieze o familie, să aibă copii care să ducă neamul mai departe, dar era un bun prilej pentru întărirea „găzdușagului” sau pentru a ajunge la statutul social de „gazdă”.”, conform Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.