Foto. Scene din timpul construirii barajului de la Tarnița/Arhiva Minerva

Complexul hidroenergetic de la Tarnița este o construcție revoluționară din perioada comunistă. Barajul Tarniţa, amplasat pe râul Someșul Cald, la circa 30 de kilometri de Cluj-Napoca, a fost construit pe o fundaţie de roci stâncoase la o altitudine de circa 500 de metri. Construcţia impresionantă are 97 de metri înălţime şi o deschidere la coronament de 232 de metri, fiind cel mai suplu baraj în arc cu dublă curbură din România.  

Barajul Tarniţa a fost dat în folosinţă în 1974! Turnarea de beton, amânată de trei ori în așteptarea presupusei vizite a lui Ceaușescu

Amenajarea hidroenergetică Someșul Cald în bazinul superior a început cu înființarea grupului de șantiere Someș, cu sediul la Tarnița, la 1 ianuarie 1970. Până în 1976, s-au realizat acumulările de apă și funcționau patru centrale – Mărișelu, Tarnița, Gilău și Leșu. 

Turnarea primei cupe de beton a fost amânată de trei ori, în așteptarea presupusei vizite a lui Ceaușescu. Această vizită nu a mai avut loc niciodată la complexul energetic de la Tarnița din Județul Cluj, dat în folosință în 1974.

Când a început betonarea, se făcea la foc continuu, în trei schimburi. Erau în jur de 200 de oameni care lucrau zi și noapte. Muncitorii și mare parte din inginerii șefi sau inginerii de schimb locuiau în colonie. Așa se numea mini-orășelul format din barăci din lemn, cu unul sau două niveluri, care a fost construit lângă viitorul șantier. 

În colonie exista club cu sală de spectacole, din Cluj venea o piesă de teatru pe lună, adecvată publicului. Se punea în scenă Caragiale, în general comedie, dar erau și spectacole cu dansuri populare, totul pentru oamenii muncii. Era program de proiecție de filme, oamenii nu erau izolați de lume, fiind vizitația chiar și de scriitori. 

„În colonia Tarnița era o școală de opt clase cu zeci de copii, inspectoratul trimitea cadre didactice. Erau copii care s-au născut pe șantier, au crescut pe șantier, apoi au lucrat pe șantier. Femeile care puteau se angajau, femeile care aveau 2-3 copii nu mai lucrau. Existau femei la ateliere, la bobinaj la motoare, sudorițe, dar nu la betonare, sau minerit”, își amintește inginerul Toma Constantin, potrivit pressone.ro. 

Legenda lostriţelor aduse de Ceaușescu să protejeze barajul

Una dintre legendele urbane din zonă susţine că după construirea barajului Ceauşescu ar fi populat apa cu lostriţe pentru a „proteja” zona de curioşi. Aceşti peşti care ajung şi la  peste trei metri lungime ar sta pitiţi pe fundul apei. Legenda spune că uneori, însă, când apar intruşi care tulbură liniştea undelor, câte una se ridică înspre suprafaţă, atacând înotătorii şi chiar bărcile. 

„În urmă cu un deceniu şi jumătate, după ce un camion s-a răsturnat în lac, a fost adusă o echipă de scafandri pentru a recupera utilajul şi trupul inert al şoferului. Când au ieşit la mal, după prima scufundare, unii dintre ei erau albi ca varul şi au refuzat să mai coboare fără cuşti metalice de protecţie. Ei susţineau că pe fundul lacului ar fi văzut monştri incredibili“, continuă scrie istoricul Ovidiu Pecican, în cartea „Clujul în legende“. 

Cei mai sceptici au explicat ştiinţific că umbrele din adânc creaseră o iluzie optică. Alţii au dat vina pe sticla de la casca echipamentului de scufundare, care supradimensiona imaginea reală. Adâncimea maximă a lacului este de 70 de metri. Existenţa lostriţelor de pe Tarniţa nu a fost confirmată când lacul a fost secat pentru lucrări de amenajare. 

Video. Constructia Barajului de la Tarnița în anul 1973/Studioul Alexandru Sahia