Măi Gheorghe, dă-mi împrumut un kil de pălincă până ce-oi face-o pe-a me.

- Ia, măi Ioane, că doar suntem pretini.

Ion, după două zile:

- Măi Gheorghe, mai dă-mi un kil de pălincă, mă, că n-am reuşit s-o fac pe-a me.

Gheorghe:

- Ia, mă Ioane, c-o s-o faci azi, mâne şi tu.

După o săptamână, venea Ion spre poarta lui Gheorghe care era la masă cu Măria lui.

Gheorghe îi zice lu’ nevasta-sa:

- Tu, Mărie, dacă vine la noi, zi-i că nu-s acasă (şi se bagă sub pat).

Vine Ion şi zice:

- Ziua bună, Mărie !

- Ziua bună, Ioane.

- Apăi, Gheorghe une-i ?

- Nu-i acasă, zice ea.

- No, eu am vinit cu ale două chile de pălincă şi cu încă o jumate să ne cinstim ca-ntre pretini din pălinca nouă.

Dacă Gheorghe nu-i aci, ne-om cinsti doar noi.

Se cinstesc, se-ncalzesc, se suie-n pat şi s-apucă de treabă.

Gheorghe de sub pat aude, simte oarece şi cugetă adânc:

Mama ei de treabă! Ce să fac?! Puşcă am, cartuşe am… dar nu-s acasă!