Kalifa Kujabi este noua achiziție a echipei din Gruia. Mijlocașul din Gambia vine de la echipa italiană Frosinone, retrogradată recent în Seria B. În sezonul anterior, Kalifa Kujabi a jucat în liga a treia italiană pentru SEF Torres 1903.
Varga a fost clar deranjat de refuzul lui Manea de a accepta oferta de prelungire a contractului cu CFR Cluj, care includea un salariu consistent și un bonus substanțial la semnătură de 300.000 de euro.
Cristi Manea, fostul jucător al CFR Cluj, a semnat un contract cu Rapid București, valabil pentru următoarele trei sezoane, până în 2027. Deși fundașul dreapta își exprimase anterior dorința de a juca în străinătate și a fost curtat de câteva echipe din T
Atacantul Philip Otele a fost vândut de CFR Cluj, conform declarațiilor impresarului său.
Adrian Păun, jucătorul de 29 de ani, care a evoluat din 2013 până în 2022 la CFR Cluj, se întoarce la echipa din Gruia, după o perioadă de două sezoane petrecute în Israel.
Plecat de câteva luni de la CFR Cluj, Cristi Balaj este gata să ocupe din nou poziția de președinte la gruparea din Gruia. Acesta a vorbit și despre relația sa cu Dan Petrescu.
Este haos total la CFR Călători, după ce pasagerii din întreaga țară au fost nevoiți să aștepte zeci sau sute de minute în gări și chiar și pe câmpuri din cauza trenurilor stricate sau întârziate.
Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru turul doi preliminar al competiției Conference League, de la ora 15:00, de la Nyon, din Elveția. CFR Cluj se va confrunta cu Neman Grondo, din Belarus
Astăzi va avea loc tragerea la sorți pentru turul doi preliminar al competiției Conference League, de la ora 15:00, de la Nyon, din Elveția.
Fundașul în vârstă de 28 de ani, Anton Kresic, este oficial noul jucător a celor de la CFR Cluj. Croatul a reușit să adune 33 de meciuri în sezonul trecut, unde a avut și 4 pase decisive.
În cele două săptămâni pe care CFR Cluj urmează să le petreacă în cantonamentul din Austria, care va începe pe 21 iunie și va dura două săptămâni, echipa lui Dan Petrescu urmează să întâlnească două adversare valoroase.
Comunitatea feroviară din Cluj este în doliu după ce unul dintre membrii săi, șeful de tren Hitian Sabin, a decedat subit. Hitian Sabin, angajat al CFR Dej Călători, a fost găsit fără suflare sâmbătă în jurul orei 14:20, după ce intrase la odihnă la ora 7
Cristi Manea (26 de ani) a părăsit CFR Cluj la finalul contractului său și a oferit prima reacție după ce a fost criticat dur de Nelu Varga, patronul echipei. Varga l-a acuzat pe Manea de lipsă de respect pentru că a refuzat oferta de prelungire a contra
Fostul patron CFR Cluj Arpad Paszkany (52 de ani) și iubita acestuia Antonela Pătruț (28 de ani) au participat, zilele trecute, la o conferință de afaceri la Budapesta. Cu ocazia acestui eveniment cei doi s-au întâlnit și cu Donald Trump Junior
Neluțu Varga, patronul echipei CFR Cluj nu a avut prea multe cuvinte bune de spus la adresa lui Cristi Manea, după ce fotbalistul și-a anunțat plecarea de la formația din Gruia. Manea a plecat de la CFR Cluj după 7 ani de colaborare.
Cristi Manea, unul dintre cei mai iubiți și respectați jucători ai CFR Cluj, a transmis un mesaj profund și emoționant suporterilor echipei, la plecarea sa după șapte ani de colaborare. Într-un gest plin de sinceritate și recunoștință, Manea a împărtășit
Patronul echipei de fotbal FC U Craiova 1948, Adrian Mititelu, a confirmat că doi jucători ai echipei sale vor pleca sub formă de împrumut la formația din Gruia.
După ,,curățenia” din lotul CFR Cluj, Dan Petrescu a început selecția noilor jucători pentru sezonul următor.
Cristi Bălgrădean (36 de ani) a fost rezervă aproape doi ani la CFR Cluj și îi reproșează antrenorului Dan Petrescu că nu a avut mai multă încredere în el.
Clubul de fotbal CFR Cluj a anunțat astăzi, 11 iunie, încheierea colaborării cu portarul Cristi Bălgrădean, după patru ani de activitate
Antrenorul CFR-ului dorește să își întărească serios echipa pentru a se putea lupta la titlu sezonul următor în Superliga României
După ce a punctat la capitolul sosiri prin transferurile lui Armend Thaqi și Andrei Artean, CFR Cluj a anunțat trei plecări în cursul zilei de luni, 10 iunie.
Clujenii au făcut lista de transferuri și au deja și câteva înțelegeri parafate.
Adrian Mutu poate fi considerat un bărbat împlinit, dat fiind că o familie frumoasă și o carieră de invidiat, la care mulți sportivi aspiră.
CFR Cluj va fi reprezentată de trei jucători la Campionatul European care începe pe 14 iunie în Germania.
Panagiotis Tachtsidis, unul dintre cei mai importanți fotbaliști care care au ajuns de-a lungul timpului în SuperLigă, a semnat prelungirea contractului până în 2026 cu gruparea „feroviară”.
După Mohammed Kamara (26 de ani) și Armend Thaqi (31 de ani), CFR Cluj a reușit cel de-al treilea transfer al verii, iar lotul lui Dan Petrescu (52 de ani) începe să prindă contur.
Dan Petrescu are o misiune grea la CFR Cluj, titlul în viitoarea ediție a SuperLigii, dar până atunci petrece câteva zile alături de familie.
CFR Cluj este în topul echipelor cu cei mai mulți străini utilizați în sezonul trecut. Universitatea se află la polul opus, potrivit statisticilor.
Nimeni nu s-ar fi așteptat ca Tachtsidis să mai continue la CFR Cluj după eliminarea din Cupa României.