Cu toate că CFR Cluj se confruntă cu mari probleme financiare în această perioadă, iar nume importante din cadrul echipei, precum Tade sau Felgueiras, nu mai vor să se întoarcă la echipă, un jucător important a decis să revină la clubul cluje
Criza financiară de la CFR Cluj a pornit noi scandaluri, după ce mai mulți jucători nu s-au mai prezentat la antrenamentele echipei.
Trei jucători importanți de la CFR Cluj refuză să mai vină la echipă, sătui să își mai aștepte salariile restante.
Universitatea Cluj va juca pentru prima dată după 20 de ani în semifinalele CUpei României, iar adversarii le vor fi cei de la CFR Cluj.
În urma tragerii la sorți de miercuri miercuri, organizată la Casa Fotbalului, s-a stabilit că CFR Cluj și Universitatea Cluj se vor duela în semifinalele Cupei României.
Situația financiară de la CFR Cluj nu este deloc una buna, iar mulți jucători au ales să părăsească echipa din cauza faptului că nu își mai primiseră salariile.
Fostul fundaş al lui CFR Cluj, Ionuţ Rada, a semnat cu echipa de ligă secundă Bari.
Problemele financiare de la CFR Cluj i-au făcut pe mulți dintre jucători să se gândească bine dacă mai rămân la echipă sau nu, iar printre aceștia s-a numărat și Ciprian Deac.
Eugen Trică a fost ales drept înlocuitorul lui Vasile Miriuță pe banca tehnică a CFR Cluj, acesta semnând un contract cu cei din conducerea clubului la începutul acestei săptămâni.
CFR Cluj are conturile blocate de ANAF, după ce un inspector a găsit un prejudiciu la bugetul de stat de 11 milioane de euro.
Arpad Paskany, patronul CFR Cluj, a vorbit despre probabilitatea ca echipa să joace pe viitor în liga a doua
Eugen Trică a revenit la CFR Cluj în postura de antrenor, după ce poziția a fost lăsat liberă de către Vasile Miriuță.
Mijlocașul CFR Cluj va pleca de la echipă dacă nu se rezolvă problema salariilor resante.
După plecarea lui Vasilie Miriuță de pe banca tehnică a echipei CFR Cluj, Francisc Dican a rămas ca antrenor interimar, însă din ianuarie va veni un alt tehnician.
Fostul președinte al U Cluj, Toni Doboş, și-a recunoscut vina în Dosarul Valiza și a semnat un acord cu procurorii DNA. El a admis că a primit 1,7 milioane de euro de la Becali ca să nu piardă cu CFR Cluj.
ANAF a făcut un control de amploare la CFR Cluj și i-a lăsat șefului din Gruia o notă de plată de 11 milioane de euro.
Clubul CFR Cluj pare a avea tot mai multe probleme, iar numărul jucătorilor care vor să părăsească echipa este în creștere.
După ce o publicație a anunțat că CFR Cluj și Universitatea Cluj vor fuziona în curând, Valentin Lemnaru i-a liniștit pe fani spunând că acest lucru este imposibil.
Șeful Biroului Aprovizionare, în cadrul S.N.T.F.C. CFR CĂLĂTORI S.A. - S.T.F.C. Depoul CLUJ, COsmineanu Daniel Ninel, a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii DNA, alături de alte 4 persoane.
CFR Cluj a reușit să încheie turul campionatului pe locul 2, cu 34 de punctie, în urma egalului obținut pe stadionul din Gruia cu Universitatea Craiova.
Conducerea clubului CS Mioveni i-a adresat președintelui FRF, Răzvan Burleanu, o scrisoare deschisă privind meciul cu CFR Cluj din sferturile Cupei României, disputat marți seara.
Polițiștii clujeni au efectuat o nouă serii de razii la taximetruștii clujeni, care activează în zona Aerooprtului și a Stației CFR.
Antrenorul celor de la CS Mioveni, Claudiu Niculescu, este nervos din cauza rezultatului din partida din sferturile Cupei României, împotriva echipei CFR Cluj.
CFR Cluj a fost autoarea unei reveniri de senzație în meciul cu CS Mioveni, din sferturile Cupei României.
CFR Cluj a obținut un egal în primul meci de la plecarea lui Vasile Miriuță de pe banca tehnică a echipei, împotriva Rapidului.
Proiectul de ”Studii pentru dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri și marfă la Aeroportului Internațional Cluj-Napoca” se va finaliza în data de 30 noiembrie.
Polițiștii clujeni au efectuat o serie de controale la taximetriștii de la Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca și de la Gara CFR. În urma controalelor, polițiștii au dat amenzi de peste 12.000 lei
CFR Cluj a înregistrat un nou record în luna noiembrie. Nu mai puțin de 10 jucători ai clubului au fost convocați în loturile naționalelor țărilor din care provin, potrivit reprezentanților echipei.
Arpad Paszkany și-a cesionat acțiunile la CFR Cluj unui grup de firme, între care și cea a lui Ștefan Gadola, dar caută între timp cumpărtori pentru echipă.
Vasile Miriuță va antrea în Ungaria, semnând un contract cu Gyor.