Cu Eugen Trică pe banca tehnică, CFR Cluj a reuşit prima victorie din acest seson, iar acum antrenorul se gândeşte numai la meciul cdu Steaua.
CFR a reuşit să câştige primul meci din acest sezon, cu scorul de 5-0.
Eugen Trică a anunțat că a semnat contractul cu CFR Cluj pe 4 ani.
Antrenorul CFR Cluj, Eugen Trică, a spus că mijlocașul Gabi Mureșan are o pauză până luni, 22 aprilie, iar apoi se va lua o decizie.
Gabi Mureșan a fost trimis la echipa a doua, după faultul de cartonaș roșu făcut la meciul cu Astra din Cupa României.
Fundașul Gabi Mureșan a fost dat afară de la CFR Cluj și trimis la echipa a doua.
Proaspăt numitul antrenor al formației CFR Cluj, Eugen Trică, s-a declarat încântat să fie pe banca tehnică a echipei după primul meci în care s-a aflat la conducere, împotriva Astra Giurgiu, deși partida s-a încheiat la egalitate, cu scorul
Galeria CFR Cluj s-a scindat în urma disputei dintre facțiunile maghiare și românești. La meciul cu Astra, de luni seara, cei de la KVSC au stat în partea de sus a peluzei, iar românii din Patriots au stat separat.
CFR Cluj a remizat, scor 0-0, în meciul din Cupa României cu Astra.
Paulo Sergio a spus că șefii CFR Cluj nu i-au cerut să câștige titlul cu echipa, ci numai Cupa României.
Peste 160 de jandarmi vor asigura măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre CFR şi Astra, de marți seara, de pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”.
Noul antrenor al CFR Cluj, Eugen Trică, a declarat că mizează pe o formulă ofensivă la meciul de marți, din Cupa României, cu Astra.
Eugen Trică a fost prezentat oficial de șefii CFR Cluj, în cadrul unei conferințe de presă.
Arpad Paszkany l-a sunat pe Trică în minutul 70 al meciului CFR Cluj - Pandurii Târgu Jiu și l-a chemat la CFR Cluj.
Lusitanul Paulo Sergio a fost demis de pe banca tehnică a formației CFR Cluj în urma eșecului împotrifa celor de la Pandurii Tg. Jiu, fiind înlocuit de Eugen Trică.
Eugen Trică, noul antrenor al CFR, a ajuns la Cluj și a spus că nu prea a dormit azi-noapte din cauza emoțiilor.
Paulo Sergio a fost demis de Arpad Paszkany, fiind inlocuit de Trică.
După șirul de eșecuri avute în acest an, Arpad Paszkany s-a hotărât să îl elimine pe Paulo Sergio de pe banca tehnică a CFR-ului și i-a găsit deja și înlocuitor.
CFR Cluj a pierdut și în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, scor 3-2, rămânând fără nicio victorie în acest an.
Sergio Paulo nu ia în calcul zvonurile apărute recent și este ferm convins că nu va fi dat afară de la formația clujeană, ba chiar mai mult, consideră că meciul cu Pandurii de vineri va întrerupe și seria neagră pe care CFR-ul a avut-o în ac
Văzându-se cu 16 puncte în fața ocupantei locului secund în campionat, Astra Ploiești, Gigi Becali vrea să sărbătorească deja titlul cu un meci împotriva CFR Cluj.
Fanii U Cluj au intrat în galeria echipei Dinamo și i-au susținut pe bucureșteni în duelul cu CFR Cluj, de sâmbătă seara, de pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”.
Cornel Ţălnar a declarat, după ce a învins CFR Cluj cu 1-0, că îşi face griji pentru absențele din lotul său.
CFR Cluj este fără victorie în acest sezon, fiind învinsă pe teren propriu, sâmbătă seara, de Dinamo.
Peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele CFR Cluj şi Dinamo.
Jandarmeria Cluj a anunțat că 37 de suporteri sunt interziși la meciul CFR Cluj - Dinamo, care se joacă sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 21.30, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”.
Vești bune pentru formația din Gruia. Dup ce acum o lună, la meciul de la Iași, CFR CLuj avea 16 absenți din echipă, la meciul cu DInamo vor lipsi doar Cadu, Rada, Ronny, Vass, Ivo Pinto si Godemeche.
Arpad Paszkany face scandal din cauza CFR-ului, echipa a cărui finanțator este, din cauza faptului că nu au avut nicio victorie în 2013, ultima datî când echipa CFR Cluj a câștigat un meci fiind 9 decembrie 2012.
CFR Cluj a remizat la Ploiești, 1-1, golurile fiind înscrise în urma unor mari greșeli. Clujenii au rămas fără nicio victorie în 2013.
Nuno Claro, fostul portar al CFR Cluj trimis la echipa de juniori, cere insolvența echipei pentru a-și putea recupera salariile restante, pe care Arpad Paszkany refuză să le achite.