Duminica 22 Decembrie

Cazul trist al Casei Tranzit, simbol cultural: ”Cum ar suna - Casa Tranzit a rezistat ”regimului Funar” și a murit sub ”regimul Boc”


Vasile Ernu, scriitor român, eseist și comentator politic, trage un semnal de alarmă în privința cazului disperat al Casei Tranzit, care nu mai are bani să se întrețină.

Interesele imobiliare roiesc în jurul acestui spațiu, printre ultimele din centrul orașului care nu au fost exploatate pentru bani.

Vasile Ernu a scris din suflet și expune cât este de important acest loc pentru mișcarea culturală a Clujului.   

Este oare Cluj un oraș falimentar? Cazul Casei Tranzit

Începând cu anul 96 m-am implicat aproape total zonei numită ”cultură independentă” – adică acelor structuri și forme de organizare în afara instituțiilor de stat.

Era o sărăcie cruntă – dar un entuziasm nebun. Și acum îmi este greu să înțeleg cum supraviețuiam. 

În 1996 m-am mutat de la Iași la Cluj: o experiență foarte importantă pentru mine. În scurt timp am pornit cu prietenii mei noi de la filosofie faimoasa revistă ”de gândire underground” – Philosophy & Stuff. Dar alta e povestea.

În anul 1997 în Cluj se întâmplă un fenomen unic și foarte important pentru cultura independentă locală – iar mai târziu devine emblematic pentru România – Casa Tranzit.

”În 1997 clădirea fostei sinagogi Poale Tzedek, scoasă din uz și puternic avariată, este reinclusă în peisajul cultural al orașului prin proiectul Casa Tranzit. Casa Tranzit este primul exemplu din România în care valoarea istorică și simbolică a unei foste sinagogi este readusă în atenția publică prin crearea unui centru cultural independent. ... Casa Tranzit se numără printre pionierii mișcării independente, fiind unul dintre cele mai longevive centre culturale din România ”

334155989_1414115149126168_2072186384273959243_n.jpg

În scurt timp m-am împrietenit cu Könczei Csilla - sufletul Casei Tranzit: sincer – nu-mi mai amintesc detaliile primelor întâlniri. Deja eram prieten cu nucleul dur al comunității maghiare din zona artelor – pe filiera Insomnia & Music Pub. 

Context. La finalul anilor 90 în Cluj zona culturală care conta cu adevărat – zona modernă avangardistă – era coordonată de comunitățile maghiare. Zona românească era cam funariotă dominant, cu un iz puternic de rural. Clujul anilor 90 – amintesc pentru cine a uitat – era în acea vreme funariot până la sânge, ultraconservator și naționalist: până și coșurile de gunoi erau tricolore. Asta să nu uităm - iar multe schimbări la Cluj par doar de formă. Oare? Revenim.

În acest context apare Casa Tranzit – aproape ca o minune. În foarte scurt timp devine un loc unic nu doar pentru oraș și regiune ci pentru toată țara. Aici ai un amestec de toate culorile: mai ales această conviețuire etnică și culturală unică într-un oraș excesiv de naționalist. 

Iar la capitolul cultural: aici ai toate experiențele posibile și imposibile – teatru și dans, film și muzică, arte vizuale, dezbateri și tot ce vrei. Casa și locul fiind în permanente renovări căci bani erau foarte puțini.

În acest context eu ajung aici prin 98 -99 și în scurt timp Csilla mă ia în echipă și devin un soi de director executiv: de la renovări la pus lumini la spectacolele lui Afrim, de la organizator de evenimente la tot. Atunci toți făceam de toate - cam gratis. Câțiva ani am dormit acolo și am fost non-stop. Perioada romantică clujeană - o epocă fascinantă.

328459624_3482300221990351_6504713096662473650_n.jpg

Practic Casa Tranzit a devenit un soi de nucleu central – alături de alte câteva mici focare – de rezistență culturală care avea să contribuie fundamental la schimbarea nu doar a imaginii ci și a țesutului cultural și social a orașului. Aș spune fără modestie - a jucat un rol important și regional și pentru România. Sunt un tip realist și suficient de educat, cu multă experiență: răspund de ceea ce spun.

Clujul datorează enorm de mult acestui loc unic – e un loc eveniment esențial pentru Cluj și Transilvania. Foarte specific tradiției transilvane - și foarte clujean în țesătura lui.  

Lumea uită dar înainte de a fi TIFF și Untold, despre care știe și bunica și nepotul, a fost Casa Tranzit. 

Casa Tranzit face parte deja din patrimoniul cultural al României nu doar al Clujului.

Pentru mine este efectiv un șoc să aflu că orașul Cluj nu poate susține un astfel de loc. Acest oraș, sau mai degrabă administrația lui,  care face un PR agresiv despre ”succesele” sale – care se vinde ca “Oraș Smart” – unde curge lapte și miere și se trăiește bine, plin de tot ce-și dorește un tânăr sau bătrân.... își distruge cele mai importante locuri-eveniment.

Dacă privim mai atent vedem că ”regele e gol” – an de an se închid cele mai importante centre culturale independente prin care Clujul era faimos. 

Nu poți ține un oraș universitar de talia Clujului cu ”untoalde” – adică cu evenimente culturale pur comerciale sezoniere de o săptămână. Distrugi orașul. 

Orașul are nevoie de infrastructură și instituții permanente care produc - nu doar care consumă. Asta înseamnă muncă culturală – instituții și resurse umane prinse permanent în procesul producției și muncii culturale. Modelul Untold este modelul culturii de consum – e din alt film, cu altă funcție.

Casa Tranzit e acest tip de loc și resurse umane care produc tot: de la teatru la film, de la artă vizuală la dans, de la literatură la gândire. 

Și Clujul nu are bani să țină în funcțiune un astfel de loc? Nu poate ajuta? E o rușine și un semn al falimentului acestui oraș. În ritmul acesta Cluj va rămâne doar cu Pata Rât și probabil Untold.

Exagerez: Cluj are alte multe lucruri importante. Dar repet: e de datoria primăriei, a orașului, să-și ajute aceste instituții unice și esențiale pentru viața culturală și socială a orașului. E mare păcat să nu o poată face.

Domnule primar Emil Boc – haideți că se poate. Cum ar suna - Casa Tranzit a rezistat ”regimului Funar” și a murit sub ”regimul Boc”. E vorba de tare puțini bani pentru ceva de neprețuit pentru oraș. Berlinul și orice oraș important ”visează” - ar aprecia mult - să aibă o Casa Tranzit pe când Cluj o condamnă la dispariție? Nu cred!

Dar până se decide primarul să ajute – să ne mobilizăm noi – haideți să ajutăm Casa Tranzit pe patreon.com/TranzitHouse”, a încheiat Ernu.

Comentarii Facebook