Duminica 22 Decembrie

Coldplay a făcut un anunț care a lăsat fanii cu inima strânsă! Au luat o decizie ce a luat prin surprindere întreaga lume


Coldplay a făcut un anunț care a lăsat fanii din întreaga lume cu inima strânsă! Trupa a dezvăluit ce planuri are după lansarea celui mai recent album. După ce pe 4 octombrie va apărea „Moon Music”, cel de-al 10-lea album al lor, Coldplay intenționează să mai lanseze doar două albume, după care se va retrage, a confirmat liderul formației, Chris Martin.

„Vom face doar 12 albume adevărate și ăsta e adevărul. Da, promit”, a spus Martin în timpul unui interviu acordat lui Zane Lowe de la Apple Music, citat de VARIETY. „Pentru că mai puțin este mai mult și, pentru unii dintre criticii noștri, și mai puțin ar fi și mai mult! Este foarte important să avem această limită”. Explicând de ce au ales această abordare,

Martin a continuat: „Există doar șapte cărți Harry Potter. Există doar 12 albume și jumătate ale Beatles, cam la fel există și pentru Bob Marley, deci toți eroii noștri. De asemenea, având această limită înseamnă că standardele de calitate sunt atât de ridicate acum, încât este aproape imposibil ca o melodie să fie considerată bună, ceea ce este minunat.”

În ceea ce privește starea trupei în această perioadă, Martin a subliniat că, deși pentru alte formații acest moment ar putea aduce o stagnare, Coldplay încearcă, dimpotrivă, să se perfecționeze și să evolueze.

Un alt factor care a influențat această decizie este complexitatea și efortul imens necesar pentru realizarea unui album. Martin a subliniat că „a face un proiect mare este atât de solicitant pentru oameni”, adăugând că vrea să le ofere colegilor de trupă mai mult timp pentru viețile lor personale. „Nu vreau ca, atunci când vom avea 60 de ani, să fim de genul: ‘Will Champion, avem nevoie de tine. Haide! Putem face mai mult decât atât!”

Ce se va întâmpla cu Chris Martin după această tranziție a trupei Coldplay? Frontmanul a menționat că, deși Coldplay nu va mai lansa albume de studio, el va continua să compună muzică.

„Asta va continua întotdeauna într-un fel, dar este ceva în legătură cu Coldplay ca formație”, a spus Martin. „Nu știu de unde vin cântecele. Nu știu de unde vin ideile, dar asta mi se întâmplă de vreo patru sau cinci ani încoace. De genul: „Trebuie să termini așa” și am încredere în asta, la fel cum am încredere în cântece.”

De asemenea, Martin a sugerat că el și colegii săi – Guy Berryman, Phil Harvey, Will Champion și Jonny Buckland – ar putea să lucreze la proiecte secundare în viitor. „Deci, dacă vom face ceva împreună după aceea din punct de vedere creativ, dincolo de turnee, atunci va fi ceva diferit, sau va fi un proiect secundar, sau va fi o compilație de lucruri pe care nu le-am terminat”, a concluzionat el.

Comentarii Facebook