Duminica 22 Decembrie

Două muzee din Cluj au primit stele Michelin


Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituții de cultură subordonate Consiliului Județean Cluj, au fost incluse în Ghidul aniversar Michelin ”500 de peisaje, destinații și experiențe”, fiind evaluate cu câte două stele.

Astfel, cele două așezăminte clujene se numără printre muzeele din România selecționate pentru a fi introduse în paginile celebrului almanah anual dedicat turismului și gastronomiei, Ghidul Michelin.

În ceea ce privește Muzeul Etnografic, acesta este recomandat pentru colecțiile sale importante și pentru expunerea sa modernă, fiind considerat unul dintre cele mai frumoase muzee de acest tip din România. Atenția este concentrată asupra expunerii tematice, structurată pe ocupațiile principale, dar și pe deosebita colecție de costume tradiționale din diferite colțuri ale țării. De cealaltă parte, Palatul Banffy, edificiu ce găzduiește întreaga zestre de picturi, repere grafice și de artă decorativă a Muzeului de Artă, impresionează prin arhitectura sa, având statutul de cel mai important monument baroc din România.

Comentarii Facebook