Fuego urcă din nou pe scenă la Universitatea Dimitrie Cantemir, în București, alături de Stela Enache. Intrarea este liberă

Renumitul artist Fuego, cunoscut și apreciat în toată țara pentru muzica sa, revine pe scenă într-un spectacol inedit, la Univeristatea Dimitrie Cantemir, în București, care va avea intrarea liberă pentru toți cei care îl apreciază. Alături de clujean, atenția va fi împărțită și cu alți muzicieni, printre care se regăsește și artista reșițeană Stela Enache.

Alături de cei doi artiști, care deschid lista evenimentului, vor mai cânta alți patru muzicieni: cântăreții de muzică ușoară Marina Florea și Cătălin Crișan, formația Alesis și soprana Iana Novac. Evenimentul va fi prezentat de actrița Alexandra Velniciuc, una dintre cele mai apreciate persoane din lumea teatrul românesc contemporan.

Organizatorul evenimentului este Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, care a plănuit acest spectacol cu ocazia aniversării de 35 de ani de la înființare. Această sărbătoare va fi ținută în sala Aula Magna a universității din București și va avea loc luni, 10 februarie, de la ora 17:00. 


Comentarii Facebook