Duminica 22 Decembrie

Cum au ajuns mistreții în centrul Mănășturului, între blocurile de la Calvaria - VIDEO

 

O turmă de 12 - 15 porci mistreți a reușit să ajungă în parcul de la biserica de la Calvaria, între ”pădurea” de blocuri din Mănăștur. Veterinarii au explicat care a fost traseul urmat de animale.

 

Au venit de pe strada Câmpului. Au intrat pe sub pod și au ajuns în Facultatea de medicină veterinară. De acolo Au venit pe canal și au ajuns în Canalul Morii. Din Canalul Morii au venit în sus și au ajuns aici în Calvaria. Ei au încercat să mai iasă și s-au dus spre stăvilar, dar nu au reușit. Acum sper să au luat drumul cel bun”, a spus Nicolae Pivaru, directorul Direcției Sanitar Veterinare Cluj. 

 

Avem la dispoziție puștile cu tranchilizante. Avem și vânătorii pregătiți la nevoie, dar e bine că am luat calea pașnică și au plecat spre drumul bun, din afara orașului. S-au primit apeluri la 112 și la telefonul primarului”, a explicat primarul Emil Boc, prezent lpe strada Plopilor, locul prin care au fugit mistreții.

 

Ne felicităm că nu am mers pe mana vânătorilor care recumandau folosirea puștilor cu trachilizante. E și greu pe timp de noapte”, a spus și prefectul Gheorghe Vușcan.

 

Veterinarii spun că mistreții sunt periculoși numai dacă sunt atacați. ”Să sperăm că am reușit să îi conducem afară din oraș. E prima dată când se întâmplă așa ceva în Cluj-Napoca”, a mai spus Pivaru. 

 

Porci mistreți, în Mănăștur la Biserica de la Calvaria - VIDEO cu mistreții traversând strada


Comentarii Facebook