Adio, „slavic style”!? După rivalele Nike și Puma, Adidas suspendă activitățile în Rusia
Compania germană de echipament sportiv, Adidas, a decis să se retragă de pe piața rusă, ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia. Decizii similare au fost luate și de Nike și Puma.
„Am decis să suspendăm operaţiunile magazinelor şi site-ului nostru de comerţ electronic din Rusia până la noi ordine”, a anunţat compania, luni seară.
Totuşi, grupul va continua să-şi plătească angajaţii din Rusia. Adidas are, într-o zonă care cuprinde Rusia şi Comunitatea Statelor Independente (CSI), inclusiv Ucraina, în jur de 500 de magazine proprii, din cele aproape 2.200 la nivel mondial şi are aproape 7.000 de angajaţi acolo, notează news.ro.
De asemenea, Adidas a anunţat, pe 1 martie, că şi-a suspendat parteneriatul cu Federaţia Rusă de Fotbal, care data din 2008.
În anii 80, îmbrăcămintea sport Adidas a câștigat popularitate în URSS datorită Jocurilor Olimpice de la Moscova și Jocurilor Olimpice de la Seul. Hainele echipei sovietice au fost realizate de această companie. În anii 1990-2000, îmbrăcămintea Adidas (în mare parte falsuri) era la modă printre „gopniki”.
Gopnic sau gop este reprezentantul unei subculturi prezente în Rusia și în alte republici ex-sovietice, care în mod tipic este caracterizat prin comportamentul său agresiv, elemente de estetică criminală și consum de băuturi alcoolice în cantități mari. De la dragostea acestei „categorii” sociale pentru brandul Adidas, stilul slavic, cunoscut printre europeni ca și „slav style” este adesea asociat cu hainele mărcii Adidas.
8 Comentarii
Rusia Este O Țară De: Căcat, Violatori, Violatoare, Violență, Armata Obligatorie, Și Ieșirea Din Uniunea Europeană, Spre Exemplu, Vizionați Și Ascultați Aceste Video-uri Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://youtu.be/0IYsxP-XF_U?si=TUYplWo_5CAPIpj4
https://youtu.be/e3XOGZ3PyfQ?si=65MVXoEAHGFSRsU5… Citeste mai departe

Rusia Înseamnă Comunism, Adică Rusia Este O Țară De Căcat, Și De: Violatori, Violatoare, Violență, Spre Exemplu, Vizionați Și Ascultați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://youtu.be/0IYsxP-XF_U?si=4CrQwFUQfMa-PayQ
Rusia Este În Urmă Cu Europa, Darămite Cu America; Rusia Este De Nu Știu… Citeste mai departe
Rusia Este O Țară De Căcat, Rusia Este În Urmă În Comparație Cu Europa Darămite Cu America, Rusia Este De Nu Știu Câte Ori În Urmă În Comparație Cu America.
Rusia Înseamnă Comunism, Adică" Violatori, Violatoare, Spre Exemplu, Vizionați Și Ascultați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://youtu.be/e3XOGZ3PyfQ?si=R9KysZSDrvXpBcME… Citeste mai departe
Votați Unul Dintre Aceste Partide Politice
Pentru A Nu Exista Armata Obligatorie În România, La Alegerile Parlamentare În Data De 1 Decembrie 2024, Necesită Buletin:
Partidul Social Democrat [ PSD ]
Partidul Național Liberal [ PNL ]
Uniunea Salvați România [ USR ]
https://youtu.be/V7NgkDyMN4Q?si=hRozHcVfFmoUO6pS… Citeste mai departe
Acum are Putin someri e trimis in Ucraina.
@csj: Rusia Este O Țară De Căcat, Rusia Este În Urmă În Comparație Cu Europa Darămite Cu America, Rusia Este De Nu Știu Câte Ori În Urmă În Comparație Cu America.