Miercuri 18 Decembrie

Anda Adam își deschide club în Cluj, alături de un milionar. Când e deschiderea


Anda Adam și logodnicul ei, Yosif Eudor Mohaci, investește sute de mii de euro într-un club din Cluj-Napoca, cel mai efervescent oraș din România.

Se pare că Yosif cunoaște foarte bine Clujul, a doua lui casă, și deschide aici un club, la care lucrează încă de anul trecut.

Anda a fost de câteva ori la Cluj, pentru a vedea dacă totul este pe placul ei. Se pare că localul va fi pe placul celor care iubesc muzică bună și petrecerile  ca în Mykonos.

Anda Adam deschide clubul de la Cluj în februarie 

Ne pregătim să deschidem cel mai tare club din Cluj. Ne aflăm în plin șantier, urmează să se monteze niște lumini, lasere foarte tari”, a spus Anda Adam, în timp ce le arăta o schiță fanilor ei de pe Instagram.

În perioada aceasta, artista și iubitul musculos fac naveta București-Cluj, pentru că lucrările sunt în plină desfășurare și sunt programate să se finalizeze în prima parte a lunii februarie. Marea inaugurare a celui mai tare club din Cluj, care va avea petreceri ca în Mykonos, este stabilită pe data de 14 februarie, când se serbează Sfântul Valentin, dar mai ales când Anda își serbează "sfântul" ei, pentru că atunci este ziua de naștere a lui Yosif.

 

Comentarii Facebook